Tuica babei

E de la sine inteles ca tuica trebuie sa miroasa a tuica. Cum tot de la sine inteles e ca tuica proasta are un damf de-ti muta nasul din loc. Tuica pe care o fac in casa taranii trece drept buna, fiindca e de la mama ei. Sa te fereasca insa sfantul sa scapi o sticla din mana. Pute toata casa, de-ti vine sa te urci pe pereti!

Cand o baba care ii duce fiica-sii, in America, o sticla mai mare cu tuica o sparge in avion, calatorilor le vine sa se catare pe pereti. Alta solutie ar fi sa arunce peste mari si tari tuica. Sau poate chiar baba, deoarece degeaba arunci resturile sticlei, daca fustele babei sunt imbibate cu tuica.

Baba are optzeci de ani si e normal sa scape din cand in cand sticla cu tuica. Iar daca spun sticla cu tuica, si nu o sticla cu tuica, e pentru ca multi tarani incep ziua cu o dusca. Si sticla - deci nu o sticla oarecare - se afla mereu la indemana. Baba ar fi trebuit sa dea sticla la bagajele din cala. Deprinsa fiind sa aiba tot timpul sticla la ea, chit ca era pentru fata, baba a tinut-o in traista din poala, infasata ca un prunc in prosoape si in carnati. Asadar, ceva, ceva se explica. Ce nu se explica e cum a spart sticla.

In sacosa, baba mai avea si vreo doua kile de leustean proaspat, dupa care baga adesea mana sa vada daca mai e acolo. Babei ii era frica sa nu-i fure careva leusteanul, intrucat fara el nu avea rost sa mai mearga in California.

"Mama - i-a zis fata in mai multe randuri la telefon - sa-mi aduci leustean de ala, de-al nostru, din fundul gradinii, care miroase atat de frumos! Mult leustean, mamico!"

Din telefoanele nitel cam precipitate ale fiica-sii, baba a inteles ca in California e o criza ingrozitoare de leustean verde si ca de leusteanul acela din fundul gradinii depindeau multe. Daca nu cumva chiar maritisul ei cu un californian simplu, indelung lipsit saracu’ de leustean.

Baba mai stia ca ciorba fara leustean e ca tocanita fara marar. Asa ca a infasat sticla in carnati, carnatii afumati in leustean si leusteanul in marar. Sacosa babei era, de fapt, mumia unei sticle de tuica de Pitesti care se macera incet, facand un schimb atatator de mirosuri cu carnatii, verdeturile si traista. O traista imbibata, la randu-i, cu tot felul de alte miresme statute si rancede. Intre care si acela, greu de suportat, al batranetii.

Daca sticla s-ar fi spart spre sfarsitul calatoriei era altceva. Dar a pleznit imediat dupa decolare, cand baba a varat pentru prima oara mana in traista sa vada daca nu cumva stewardesele, care tot insistau sa urce bagajul de mana in cutia de deasupra canapelei, de asta staruiau, ca sa-i fure ei leusteanul. Si sa scoata ele California din criza.

Mirosul e si o chestiune de nas. Totusi, oricat ar fi fost ei de invatati cu buchetul atat de national al tuicii de alambic improvizat din ce se gaseste in gospodaria omului si din ce s-a mai putut fura de la CAP, romanii din avion au simtit ca se tampesc, iar cativa au coborat din avion livizi, intoxicati cu aburi de baba fezandata in tuica. E drept, cu fine adieri de leustean si marar.

Cat despre ceilalti pasageri, a trebuit sa treaca vreo zece ani si sa vina atacul terorist din 11 septembrie, ca sa aiba ceva si mai interesant de povestit.