x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Udrea, defăimată şi reclamagioaică

Udrea, defăimată şi reclamagioaică

de Dan Constantin    |    29 Ian 2010   •   00:00

Nutzy are noi pretenţii. După ce şi-a pus şoldurile în curs de accentuare pe scaunul celui mai bogat minister, doreşte să-şi facă operaţii estetice la biografia ei bogată. O echipă de piarişti i-a băgat în cap să schimbe strategia de imagine. Nu trebuie lăsat nimic fără răspuns. Dinte pentru dinte, virgulă pentru virgulă.

Ca atare, site-ul oficial al Ministerului Turismului şi, mai nou, al superministerului Regionalo-Turistic găzduieşte nu atât informaţii utile publicului, cât, mai ales, puneri la punct adresate ziariştilor. Pentru că Nutzy are şi deschiderea spre internaţional, faima ei depăşind în ultimele luni graniţele ţării, ea se luptă pe site şi cu publicaţiile străine care au neobrăzarea să facă tot mai multe comentarii acide la adresa superministresei.

Băştinaşa de Buzău se ia în gură cu toţi criticii ei - nemţi, englezi, americani, italieni, şi lista rămâne deschisă. Dacă nu a reuşit să-şi facă prieteni externi, acum se răzbună, în maniera ei de fată din popor cu studii la Drept, pe cei care citează în ţară din articolele respective.

Şi bate, la poarta instituţiei plătite din banul public şi-i cere să-i dreagă imaginea ciobită. Adică la CNA, acolo unde politrucii puterii nu lasă să treacă nepedepsite nici un zâmbet, nici o ironie. Nimic, nimic, nimic să nu o atingă pe favorita sorţii ce priveşte strâmb naţiunea drept în faţă.

Ciracii de la Ministerul Turismului (care nu mai există!) i-au reclamat pe toţi realizatorii de la Antena 3 (au scăpat cei de la meteo) pentru "campania de defăimare la adresa Elenei Udrea din ziua de 6 ianuarie". Pentru cine are mintea scurtă, până acum 20 de ani, 6 ianuarie devenise o a doua sărbătoare naţională, când propaganda o omagia pe Elena Ceauşescu. Tocmai de 6 ianuarie şi-a găsit Antena 3 să comenteze articolele din presa internaţională! Să-i strice ziua Elenei timpurilor noi.

Reclamaţia către CNA este o capodoperă de ridicol garnisită cu prostie. Nici dacă voia cineva să o bălăcărească mai rău pe Lenuţa nu reuşea aşa cum o fac peniţele turistice. Sunt trimise spre grupul încruntaţilor cenzori ai Audiovizualului toate vorbele de duh şi umor care au îmbrăcat-o pe Elena Udrea, ministreasa acuzată de "Gente" că poza în lenjerie intimă.

Ca să fie tâmpenia şi mai mare, reclamagiii nu admit nici formularea "Frumoasă şi puternică. Românca Elena Udrea a fost învestită cu gestionarea banilor proveniţi de la UE".

Aşa stând lucrurile, accept şi mă conformez opiniei tonomatelor lui Udrea. Subscriu cu totul în concluzie. Nu este frumoasă. Nu este nici puternică. Elena Udrea nu a fost învestită să gestioneze banii de la UE. Întreb însă cu teamă. Dacă nu-i gestionează, atunci ce dracu' face cu ei? Îi toacă?

×
Subiecte în articol: editorial