Un an de duminica

Stirile de ultima ora, luminile si umbrele unei lumi pe care, oricat de urata ar parea, trebuie sa o escaladam. Pana la ultima suflare, pana la ultima bataie de inima.

Stirile de ultima ora, luminile si umbrele unei lumi pe care, oricat de urata ar parea, trebuie sa o escaladam. Pana la ultima suflare, pana la ultima bataie de inima. Mereu treji si mereu dispusi sa o trezim. Lumea. Sa o expui, sa o dezbraci nu brutal, ci cu grija. Sa o mangai, sa o alinti, sa-i razi la ureche cu capul dat pe spate, sa o inghesui in cea mai nenorocita maghernita pentru a-ti da frumusetile, bubele si mucegaiurile ei. In exclusivitate uneori. Cat curaj iti trebuie sa pui lumea sa se uite in oglinda intr-o zi de duminica? Sa se priveasca intr-o zi considerata moale, bleaga, lenesa, deloc sprintara. Oglinda arata de toate. Unii le spun riduri, altii rani. Scuzati-mi impertinenta cu care mama m-a nascut prematur, dar cred ca un ziar de duminica, si un ziar in general, e o chestie de destin. Intri intr-o frumoasa nebunie pe viata. Daca vreti, este ca la maraton. Exista insa un mare pericol: poti ajunge rapid la cosul de gunoi, si apoi incinerat, fara posibilitatea de a fi reciclat. Dar, la modul figurat si umoristic vorbind, mai exista o salvare in Bulgakov, care spunea ca manuscrisele nu ard... Va dam ce putem, cand putem, cum putem, dar cu toata inima. Apreciati-ne, injurati-ne, ridicati-ne in slavi, dati-ne la cap. Orice ati face, va vrem invitati in fiecare duminica in caruselul neindurator al tineretii fara batranete. Va vom servi lumea la picioare pana cand nu vom mai avea oase la purtator. Se implineste un an de cand noi v-am interzis sa va odihniti duminica. Am vrut sa sarbatorim in Gara de Nord, acolo unde lumea isi iese din tipare. Din pacate, birocratia a amanat spectacolul lumii pentru zile mai bune.