Un caz de grădinărit

În fiecare seară, domnul Cazan cobora cele trei trepte spre grădina cu plante exotice din spatele casei şi o uda. Se părea că domnul Cazan era mai pasionat de udat, decât de grădină, fiindcă punea furtunul pe ea chiar şi când ploua. Doamna Cazan aprecia mult faptul că soţul ei uda grădina, în loc să meargă seară de seară la cârciuma din colţ.

O vreme, nu s-a mirat deloc că domnul Cazan, după trei ore de stropit grădina, se culca la fel de beat ca după trei ore de cârciumă. A pus totul pe seama oboselii. Ce a mirat-o cu adevărat a fost dragostea exagerată a soţului ei pentru plantele cu frunze mari. Din cauza frunzelor mari, cele mai multe din plantele decorative şi din florile cu frunze mici, îngrijite cândva de doamna Cazan, s-au ofilit sau pur şi simplu n-au mai crescut. Câteva din speciile comandate de domnul Cazan în Mozambic şi Madagascar, dar şi în Amazonia s-au simţit însă atât de bine în România, încât nu numai bujorii şi panseluţele doamnei Cazan au dispărut. În spatele unor frunze înalte cât omul şi late cât domnul Cazan, înainte de a face burtă, dispărea uneori şi domnul Cazan cel cu burtă.  
Doamna Cazan îi zărea din când în când burta trecând în grabă de la o frunză la alta şi era mulţumită. Doamna Cazan era mulţumită, deoarece burta îi garanta că undeva, pe aproape, se găsea şi domnul Cazan. O nelinişteau, e drept, nişte pauze mai lungi, când furtunul sub presiune se zbătea ca un şarpe furios scăpat din cuşcă în mijlocul aleii, în timp ce burta domnului Cazan, acoperită de o vestă roşie, semăna cu un fruct exotic ce stătea gata parcă să cadă, de coaptă ce era, de pe Micsandria Formosensis sau Xilophania de San Paulo.

Doamna Cazan n-ar fi aflat poate niciodată ce anume dădea impresia că burta domnului Cazan semăna din ce în ce mai mult cu un fruct tropical uriaş, dacă într-o seară nu s-ar fi trezit cu furtunul zbătându-i-se bezmetic sub fustă şi n-ar fi trebuit să se schimbe în grabă ca să ajungă, aşa cum promisese, la ora şapte fix, la partida săptămânală de şeptic de la prietena ei Angela. Ce dracu' o fi făcând Manole al meu după frunza aia?, şi-a zis nervoasă rău doamna Cazan. Şi cu toate că risca să întârzie la întâlnire, s-a dus până în fundul grădinii, unde l-a găsit pe domnul Cazan îngropând cu mişcări profesionale o sticlă de whisky la rădăcina unui bulb uriaş de Armaghedonia Stupida.

În timpul partidei de şeptic, doamna Cazan a făcut nenumărate gafe. Fapt de înţeles, întrucât s-a străduit să găsească un răspuns la întrebarea: ce rol juca whiskyul în culturile de Armaghedonia Stupida. Întrebare, evident, greşită. Întrebarea corectă ar fi fost: câte sticle de whisky, vin, palincă şi bere neagră se găseau pitite la rădăcinile plantelor exotice din grădină.

Într-o dimineaţă, doamna Cazan s-a pus pe săpat şi nici n-a fost nevoie de prea multă osteneală ca să scoată din pământ mai bine de o sută de sticle şi butelci, care pe jumătate goale, care neîncepute. Era o dimineaţă fierbinte de vară, dar pasiunea pentru stropit grădina a domnului Cazan îşi dovedea cu priso­sin­ţă folosul: sticlele erau toate reci, iar unele chiar cu un pui de brumă la gât.