Un colectiv de nefumători exemplar

Graţie energiei sale deosebite, Sergiu Iorga, noul director, reuşi în scurt timp să schimbe din temelii viaţa Combinatului din Floreşti.

Cei 500 de salariaţi ai întreprinderii deveniră printr-o hotărâre adoptată în adunarea generală şi expusă la Gazeta de perete, prima colectivitate din ţară alcătuită exclusiv din nefumători. Cum, de altfel, aveau să nareze şi ziarele, încântate de iniţiativă, lupta tânărului director cu o înrăită mentalitate milenară nu fusese deloc uşoară, anumite momente putând fi considerate, fără nici o exagerare, cu adevărat dramatice.

A doua zi după instalarea sa ca director, Sergiu Iorga, a cărui constantă ură faţă de ţigări îşi avea şi unele motivaţii intime, greu de explicat aici, interzise cu desăvârşire fumatul în birouri şi ateliere, fixând locuri speciale pentru cei ce nu se puteau, totuşi, stăpâni.

Fumătorii au fost obligaţi să-şi confecţioneze un aşa-zis SID: Sistem Individual de Depozitare a chiştocurilor de ţigară. Era vorba despre o cutiuţă, pe care fumătorii trebuiau să o poarte asupra lor şi s-o prezinte la verificare ori de câte ori se întâlneau cu directorul. Mai mult, fiecare om al muncii avea datoria să poarte un ecuson special confecţionat în uzină pe care scria Fumător sau Nefumător.

În cazul fumătorilor, pe ecuson se preciza şi cifra ţigărilor consumate în cele opt ore de program. Fumător 12 însemna că respectivul fuma în timpul serviciului douăsprezece ţigări. Fireşte, dând curs blestematei disponibilităţi umane către adaptare, mulţi inşi înrăiţi îşi văzură de fumat chiar şi în noile condiţii. Fără să cedeze, păstrându-şi optimismul, tânărul director trecu la şicanarea pe scară largă a celor ce nu se lăsaseră, totuşi, de fumat.

În urma unui calcul simplu, el hotărî ca timpul maxim de fumat a unei ţigări în locurile special amenajate trebuie redus de la cinci minute, cât era iniţial, la trei, păstrându-se ipoteza unei şi mai mari restrângeri. Astfel, declară înflăcărat directorul într-una din numeroasele adunări generale pe întreprindere, pentru că, am uitat s-o spunem, toate celelalte probleme fură lăsate în planul al doilea, umbrite de cea a luptei împotriva fumatului, se vor reda producţiei 3.000 de minute.

Oricât de înrăiţi ar fi fost, mulţi inşi renunţară la fumat, obligaţi cum erau să tragă din ţigară şi să scoată fum în ritmul unui vapor cu aburi. În plus, ori de câte ori întâlnea un purtător de SID, directorul îl punea să-i arate mucurile de control, lăudându-l dacă acestea erau ţigări pe jumătate sau pe trei sferturi fumate şi, dimpotrivă, privindu-l urât dacă erau deja chiştocuri. La un an de la începerea bătăliei, în biroul său de la etajul IV al clădirii, cu ferestrele dând spre imensul câmpiei de maci al IAS-ului vecin, directorul trăi clipa decisivului triumf.

Ultimii fumători, constituiţi într-o delegaţie jalnică, abia ţinându-se pe picioare, se prezentară pentru a completa formularul-tip conceput de însuşi directorul în persoană: "Subsemnatul ....... de bunăvoie şi nesilit de nimeni rog să fiu trecut în rândul nefumătorilor".

Când uşa se închise în urma lor, directorul se apropie de fereastră şi privi în depărtare. Pe chipul lui nu se citea nimic. Gestul era, totuşi, al unui învingător. Al unuia care se stăpâneşte perfect. Ca urmare a situaţiei catastrofale în îndeplinirea planului, directorul Sergiu Iorga fu destituit din funcţie şi transferat ca simplu contabil economist la întreprinderea de sere Zărneşti.

Aici, după un an de crâncenă bătălie, reuşi să declare camera în care lucra împreună cu alţi cinci colegi, primul birou din ţară în care nu se fuma de bunăvoie. Noul director al Combinatului era un fumător înrăit. Chiar din prima zi porni o vastă campanie pentru a readuce întreprinderea în rândurile unităţilor productive normale. Dar, oricâte eforturi depuse el, nici unul dintre foştii fumători nu se mai întoarse la vechea sa deprindere. Şi, în cele din urmă, mai puţin energic decât primul, noul director renunţă.