Un neaşteptat eco-mecena

Istoria aceea avea să îmi arate că într-adevăr îndărătul oricărui om „mare” se află o femeie „puternică”. Puternică strict ca muiere... Când însă mi­nistrul Pădurilor îmi telefonase, dându-mi întâlnire la se­diul unui ocol silvic, deşi terenul nu era chiar neutru, nici în ruptul capului nu aş fi bănuit că urma să fiu martorul unui scene în care penibilul de mahala mo­dernă şi ignorarea gravităţii subiectelor aveau să atingă cote absurde.

Întrucât bănuiam scopul întâlnirii, fusesem precaut: am mers acolo însoţit de prietenul E.B., eminent geolog, om cu simţire ecologică reală, abia  întors dintr-un fermecător periplu pe continentul sud-ame­rican. Nu mă înşelasem: ministrul voia să afle motivele care m-au determinat să îl transform – zicea el – în „ţinta” mai multor articole semnate de mine în presa centrală. Şi voia să afle, mai ales, ce vreau eu prin această campanie critică, fiind ferm convins că am unele ţeluri, pe cât de personale, tot pe atât de mercantile. Altcumva spus, voia să ştie care îmi este preţul.

Cum demnitarul părea să nu fi citit presa în anii precedenţi (când în aceleaşi publicaţii scrisesem cri­tic la adresa predecesorilor săi), i-am arătat că eu doar îmi păstrasem traiectoria „săgeţilor pro natura”, în care, din 2005, ca nou ministru, intrase şi el.

Pe când argumentele şi imputările privind trocul electoral făcut de el pe seama ecosistemului forestier păreau să îl pună la pământ, oficialului i-au sosit întăriri. Trecuse mai bine de un ceas de când vorbeam, nu întotdeauna pe tonul cel mai blând, când uşa sălii s-a lovit de perete şi, furioasă – semn că trăsese cu urechea -, soţia ministrului a tăbărât val-vârtej în încăpere, răstindu-se la ecologi: „Aveţi noroc că l-am lăsat singur la întâlnirea asta!”. Ministrul s-a ridicat ca ars şi, prinzând-o în braţe, a dat să o împingă spre uşă: „Îmi strici totul!... Înţelege! Du-te! Lasă-mă!”. Femeia, de altfel, foarte voinică, nu s-a lăsat, avea multe de zis: „Las’ să-şi audă şi de la mine!”. Şi a început să turuie vrute şi nevrute, amestecând „comuniştii” cu „spiritul liberal” şi cu „răzeşii”, „gaterele pesediştilor” cu „Brătienii” şi restitutio in integrum cu credinţa în Dumnezeu şi proprietăţile popeşti. Cam tot aşa cum le amesteca şi soţul ei în discursul public.

Între timp, ministrul (şi vicepreşedintele PNL pe atunci) câştigase însă ceva teren şi, ajungând la uşă, s-a agăţat cu mâinile de cadru. Şi, în timp ce „mi­nis­treasa” meliţa din gură, a împins-o afară, mai cu pieptul, mai cu burta, trăgând apoi clanţa. Cu spatele proptit în tăblie, încă precaut, şi-a aranjat cravata cu „demnitate” şi disputa cu ONG-iştii, la fel de inutilă, a continuat. După un sfert de ceas, uşa s-a deschis iar, dar intervenţia „cabinetului 2” a fost scurtă, strict retorică, retragerea fiind benevolă de data asta. În tăcerea abruptă mi-am privit prietenul. E.B. nu scosese o vorbă în tot acest timp, însă chipul său, ca bătut de un vânt rău, părea călătorit pe tărâmul ireversibilei perplexităţi.

Nu era prima dată când îi vorbeam fruntaşului liberal despre efectele dezatruoase pe care proprietatea privată avea să le producă asupra marilor ecosisteme vitale – asupra celui forestier în primul rând – explicându-i că aplicaţia restitutio in integrum trebuia să privească strict terenul arabil şi proprietăţile imobiliare. Nu era prima oară când îi explicam că ecosistemul forestier numai fără om „rodeşte”, pe când celelalte au nevoie mereu de mâna acestuia. Nu conta nici argumentul că, tributari opticii „cu ce-i al meu fac ce vreau eu”, viitorii proprietari vor ignora tocmai unitatea sistemului şi drepturile biodiversităţii, în favoarea meschinelor interese omeneşti, văzând în păduri doar metri cubi de lemn, în pajiştile alpine doar păşuni pentru oile lor, în fauna munţilor numai trofee şi carne, iar în pantele accesibile numai locaţii pentru schi, ATV-uri şi pensiuni.

În cele din urmă, aparent învins, ministrul s-a scos: „Chiar să fie cum zici, dar tot n-am ce face. Am îndărătul meu un partid şi merg până la capăt”.

Citește pe Antena3.ro

Cel puțin patru turiști străini au murit după o otrăvire în masă, în Asia. Ultimul deces confirmat este al unei tinere de 19 ani

Doar câteva zile mai târziu, ministrul liberal al Pădurilor, cel care invocase partidul întru săvârşirea atentatului legal la biodiversitate, demisiona din funcţia de vicepreşedinte al găştii liberale, informându-şi şeful de partid – premier pe atunci – asupra deciziei printr-un simplu SMS. Elegant şi fair, moldoveneşte, ca şi cum ar comunica acrit nevestei că întârzie la o bere.

Atunci însă, în ciuda tensiunii discuţiilor, înainte de a ne despărţi, un neaşteptat mecena a vorbit prin glasul ministrului: „Mai gândeşte-te... Acum sunt în postura să-ţi pot susţine financiar proiectele ecolo­gice şi cele literare”. L-am refuzat.