Un noroc inutil: satul Moromeţilor

Localităţi în care s-au născut genii ale poporului român sunt multe în ţară. Siliştea-Gumeşti e însă unică. Pentru că Siliştea-Gumeşti nu e doar satul în care s-a născut unul dintre cei mai mari scriitori români ai tuturor timpurilor - Marin Preda, ci şi satul în care se petrece acţiunea unui roman celebru - Moromeţii.

De aceea, ajungând în Siliştea-Gumeşti pe parcursul călătoriei în sudul ţării, pusă la cale de Marian Nazat (călătorie despre care am mai scris în hotarele acestei rubrici), m-am trezit interesat mai mult de locurile copilăriei lui Nicolae Moromete decât de cele ale copilăriei lui Marin Preda. Mi-am dat seama atunci de ce înseamnă forţa de transfigurare a realităţii în cazul unui scriitor de geniu. Satul real Siliştea-Gumeşti trece în plan secund pentru a lăsa locul satului imaginar din Moromeţii.

De cum am pătruns în sat, am început să întreb de casa Moromeţilor, de Fierăria lui Iocan, de şcoala la care Niculae Moromete a luat premiul, iar Ilie Moromete şi cu Cocoşilă au urmărit serbarea de sfârşit de an, de câmpul pe care se petrece confruntarea dintre Birică şi Tudor Bălosu, de stănoaga de pe care Ilie Moromete privea spectacolul uliţei, de gârla la care copiii mergeau la scăldat. Sunt aproape sigur că, asemenea mie, toţi cei care vin la Siliştea-Gumeşti din întreaga ţară caută, dincolo de satul pe care-l văd cu ochii, satul pe care-l văd cu mintea. Din acest punct de vedere, Siliştea-Gumeşti mi-a provocat o dublă dezamăgire. Prima îşi are temeiul în conflictul inevitabil dintre realitate şi realitatea creată de închipuire după lectura unei cărţi. Când am văzut, pe vremuri, filmul lui Sterea Gulea, Moromeţii, am rămas contrariat. Desigur, filmul e bun. Da, dar el îmi arăta locurile şi personajele din Moromeţii aşa cum şi le-a închipuit Stere Gulea după lectura romanului şi nu cum mi le-am închipuit eu după propria-mi lectură.

Victor Rebengiuc, un interpret excepţional al lui Ilie Moromete. Nu e însă un Ilie Moromete al meu. Cum nu e Ilie Moromete al miilor de români care au citit cartea lui Marin Preda. Eu, de exemplu, mi-l imaginam pe Ilie Moromete mai blând. Cam aşa cum era tatăl meu, şi el ţăran, chiar dacă din Moldova.

Salcâmul din roman e un salcâm magic, unic în felul lui. Salcâmul din film e însă un salcâm obişnuit. Explicabil. Nici un producător din lume n-ar putea face rost de salcâmul din imaginaţia lui Marin Preda. Dar nici de un salcâm din imaginaţia noastră, a celor care am citit romanul. Asemănător, satul şi locurile văzute de imaginaţia mea n-au nici o legătură cu satul şi locurile întâlnite la popasul în Siliştea-Gumeşti. Pe de o parte, pentru că ele nu s-au păstrat aidoma ca pe vremea copilăriei lui Marin Preda.

Casei Moromeţilor i s-a pus marchiză. Unde e prispa pe care luau masa Moromeţii, pândiţi de câinele Duţulache? Fierăria lui Iocan nu mai există. Şcoala a fost modernizată. Pe de altă parte, pentru că şi dacă ar fi rămas ca pe vremuri, tot n-am fi descoperit în locurile şi lucrurile văzute pe cele din roman. Pentru că ele sunt creaţia exclusivă a scriitorului.

A doua dezamăgire îşi are cauza în puţinele lucruri făcute de autorităţi pentru ca Siliştea-Gumeşti să se dezvăluie călătorului drept satul din romanul Moromeţii. În orice altă ţară din lume, norocul de a avea un sat descris într-un roman celebru, ştiut şi de oameni care nu l-au vizitat nici o dată, dar au citit cartea, ar fi fost exploatat la maximum.

Desigur, şcoala în care a învăţat Niculae Moromete a fost transformată într-un muzeu memorial Marin Preda. Excepţie făcând un pliant sărăcăcios, vizitatorului nu i se oferă nimic din ceea ce muzee asemănătoare din lume pun la dispoziţia turistului hămesit să cumpere suveniruri. Nici obiecte care să amintească de lumea Moromeţilor, nici fotografii, nici măcar cărţile lui Marin Preda. La Standford upon Avon găseşti în exclusivitate pixuri, carneţele, stilouri, rigle cu imagini din viaţa şi opera lui Shakespeare. La un preţ dublu decât cele obişnuite. Era atât de greu să se procedeze la fel şi la Siliştea-Gumeşti?!

Ar fi fost de aşteptat ca satul să fie împânzit de indicatoare care să te îndrume spre locurile din roman, marcate, desigur, de tăbliţe explicative. Nimic din toate acestea în Siliştea-Gumeşti. Despre un itinerar contra cost prin satul Moromeţilor sub autoritatea unui ghid, nici vorbă.  Satul Siliştea-Gumeşti e sărac.  Deşi, graţie geniului lui Marin Preda, el beneficiază de o avere inestimabilă: e satul dintr-un roman celebru.

O bogăţie care, deşi aflată la îndemâna lor, autorităţile nu ştiu sau nu vor s-o exploateze. Pentru a face satul bogat!