Pe când s-a pornit la constitu¬irea unei noi administraţii a ţării, s-a lansat ideea creării unui guvern de tehnocraţi. La numai câteva zile de la votul de învesti¬tură, dat actualei formule guver¬namentale, cuvântul tehnocraţie pare deja căzut în desuetudine. Alcide De Gasperi conduce Italia timp de opt ani, după încheierea celui de al Doilea Război Mondi¬al. Redă înalta demnitate de drept a ţării sale, în Europa şi în lume; relansează o economie compromisă. Economia peninsu¬lei progresează viguros, Italia devenind a cincea ţară a lumii ca produs intern brut. Era Italia condusă de guvern de tehno-craţi? Evident, nu; beneficiase de un model strălucit de şef al Executivului în persoana organi-zatorului Democraţiei Creştine. Ce dorim noi, acum, în România şi pentru România? Un guvern apolitic? Unul de personalităţi ar însemna ceva, dar personalităţi cât pentru un guvern sunt greu de găsit chiar în ţări cu o istorie mult mai fericită decât aceea a României. Urez guvernului căruia i s-a încredinţat autoritatea în această ţară descumpănită un foarte mare succes, adică unul nu cu mult mai mic decât cel al lui Ponta. Pentru aceasta miniştrii tuturor domeniilor particulare, specifice trebuie să fie buni tehni¬cieni. Prim-ministrului îi revine orientarea dezvoltării ţării, susţi¬nut fiind de un partid majoritar. El a ales însă membrii echipei după criterii de competenţă şi devota¬ment naţional? De câteva decenii dispunem exclusiv de guverne oportuniste, şi seria acestora nu se va încheia curând. Dar este, totdeauna, în istorie, oportunis¬mul un rău?