x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Universitatea, Ateneul, Fundaţia Carol I, Palatul BNR...

0
Autor: Ionuț Bălan 27 Apr 2020 - 07:50
Universitatea, Ateneul, Fundaţia Carol I, Palatul BNR...


Mici, bere și manele, precupeți, sacagii, bragagii. Printre de-alde astea își vindeau neguțătorii în București pânzeturile, stofele și postavurile aduse de la Lipsca (Leipzig), în urmă cu un secol și jumătate.

După care se duceau la zarafi să-și schimbe mahmudelele și firfiricii în ducați sau taleri pentru a plăti furnizorul german sau flamand, ori cereau bani cu camătă, ca să nu rămână fără lichidități, iar dacă nu reușeau să plătească, ajungeau mofluji (faliți).

În vecinătatea importatorilor erau și prăvăliile meșteșugarilor – gabroveni (fabricanți de cuțite), covaci (fierari), zlătari (aurari), șelari, blănari, șepcari. Doar mămularii și marchitanii își vindeau mărunțișurile direct de pe caldarâm.

Și poate că treaba ar fi rămas așa multă vreme, sub influența tărăgănată a ritmurilor orientale, numai că după primii ani de domnie ai principelui Carol, zarafii și cămătarii care făceau legea pe Lipscani au dispărut, cedând locul bancherilor.

De la alișverișuri pestrițe, România a sărit miraculos de repede la monedă națională, burse și camere de comerț. Atunci s-au clădit Palatul Cotroceni, Ateneul Român, Podul de la Cernavodă, Universitatea București, Palatul BNR, Gara de Nord, Palatul CEC, Foișorul de Foc, Palatul Poștelor (Muzeul Național de Istorie), Palatul de Justiție, Facultatea de Medicină, Palatul Fundației Universitare Carol I (Biblioteca Centrală Universitară). Bucureștenii au trecut de la lampa cu gaz la curentul electric. De la trăsură la tramvai și tren. De la scrisori trimise prin comisionar la telefon.

Totuși nimic nu se putea ridica fără bani. Facem ce facem și tot la PIB ajungem. În 1870 PIB-ul/locuitor al României era cel mai redus din zonă, dar în 1913 deja era peste cel din Grecia, Portugalia ori al provinciilor poloneze.

Mai important decât numărul metrilor pătrați construiți, al kilometrilor pietruiți, al tonelor exportate e însă răspunsul la întrebarea: Cine le-a făcut pe toate? Poporul român, așa cum zic comuniștii? Regele, cum susțin monarhiștii? Nu, răspunsul corect e altul: elitele. Acele forțe care programează mașina politică și dau poporului și regelui impresia că ar conduce.

Dar ştiţi ce s-a întâmplat în cele din urmă cu elita românească? Munca înaintaşilor a fost aruncată la canal: Canalul Dunărea - Marea Neagră, acolo unde şi-au găsit sfârşitul în anii ’50 bancherii şi industriaşii României.

Iar dacă cele spuse despre ce-am fost şi ce-am ajuns vi se par exagerate, vă reamintim postulat lui Eugeniu Carada din 1867: „Criza noastră financiară nu provine atât din lipsa resurselor, cât din lipsa spiritului unei adevărate economii în bugetul cheltuielilor noastre, din reaua şi nedreapta noastră sistemă de impozite, din legile vicioase de percepţiune, din neorganizarea institutelor de credit, din care cauză comerţul şi industria ţării sunt în decădere. Vom îmbunătăţi finanţele noastre, mai cu deosebire îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole şi comerciale, care să ridice comerţul, industria, agricultura; să redea viaţă prin stimularea şi înlesnirea tranzacţiilor private, precum şi a lucrărilor publice ale Statului şi ale judeţelor. Fără un comerţ, fără o industrie prosperă, un stat nu poate înainta; fără căi de comunicare şi institute de credit, acelea nu pot prospera. A constitui dar creditul, a completa sistema noastră de şosele este mijlocul cel mai bun de a înlesni producerea, de a efteni exportarea productelor noastre. Cu acest mod de viaţă dat agriculturii şi industriei noastre, vom mări avuţia particulară şi prin aceasta chiar vom înmulţi şi resursele tezaurului public”.

Iată deci că există şi o tradiţie care nu s-a pierdut. Din păcate, nu e vorba de cea impusă de elitele din timpului regelui Carol I, ci de obiceiurile din vremea mahmudelei şi firfiricului, din timpurile când zarafii şi cămătarii făceau legea în ţările române. După anii de comunism şi postcomunism am ajuns la mentalitatea din urmă cu un secol şi jumătate.

Poate părea o utopie, dar de ce istoria nu s-ar repeta? Dacă am avea acum cu adevărat elite, ele ar trebui să vadă dacă nu cumva UE va deveni, dintr-o uniune economică şi monetară, un stat unitar. Un imperiu condus de un monarh, un principe de neam germanic, precum Carol I.

 


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de