Vasile Dăncu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PSD pentru analiză politică şi comunicare. Cum ii stă bine unui specialist in Comunicare, domnia sa nu s-a mulţumit cu iscălirea unei hărtii, vărătă, apoi, preşedintelui Mircea Geoană pe sub uşă, la prima oră a dimineţii. I-a trimis o epistolă prin intermediul presei. Textul, ciopărţit de toate ziarele cu nespusă incăntare, invocă, printre altele, două argumente:
1) Soluţiile propuse de domnia sa ca responsabil cu Departamentul de analiză şi comunicare "sunt, in mod sistematic, respinse".
2) La ultima şedinţă a Comitetului Executiv s-a reiterat decizia ca liderii PSD să nu iasă in presă cu declaraţii despre orientările tactice şi strategice ale partidului după cum ii taie capul.
Vasile Dăncu susţine că această decizie il pune "in imposibilitatea de a răspunde sarcinilor pe care le am ca vicepreşedinte pentru analiză politică şi comunicare". Membru al aşa-zisului Grup de la Cluj, alcătuit, intre noi fie vorba, doar din domnia sa şi din Ioan Rus, Vasile Dăncu e un răsfăţat al presei. Presa e in mare parte crăncenă duşmană a PSD.
Favoarea de care se bucură Vasile Dăncu ar trebui să ne pună pe gănduri.
Legendara invăţătură, dacă te laudă duşmanul, a rămas valabilă şi după căderea comunismului şi, o dată cu asta, şi după dispariţia imperialismului anglo-american.
Sub semnul acestei invăţături, ne-ar putea incerca bănuiala că Vasile Dăncu e răsfăţat de presa indeobşte ostilă PSD tocmai pentru că prestaţia sa răspunde dorinţelor ascunse ale acestei prese de a vedea partidul inmormăntat electoral.
Dacă n-ar fi fost diversionistă, presa ar fi trebuit să remarce absurditatea motivelor invocate de Vasile Dăncu.
Astfel, fostul responsabil cu Analiza nu inţelege că misiunea sa era de a descoperi soluţii plecănd de la analize şi a le prezenta celorlalţi colegi. Soluţiile erau doar propuneri, şeful Departamentului analiză nefiind şi şeful partidului. Dacă n-au fost acceptate de organismele de conducere colective ale PSD inseamnă că erau proaste.
Şi dacă erau proaste, Vasile Dăncu nu mai putea fi responsabil cu Analiza.
Demisia domniei sale era mai mult decăt necesară.
Vasile Dăncu avea in răspundere şi Comunicarea PSD cu opinia publică şi electoratul.
Comunicarea se face prin presă.
Asta inseamnă că Vasile Dăncu elabora tactici şi strategii prin care ceilalţi colegi comunicau prin presă.
Domnia sa a inţeles insă prin responsabilitatea Comunicării faptul că trebuie să comunice prin presă doar domnia sa.
Dar nu numai atăt.
Intervenţiile lui Vasile Dăncu prin media s-au rezumat la criticarea conducerii partidelor şi a altor colegi, cum ar fi Marian Vanghelie, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc. In acelaşi timp, domnia sa şi Ioan Rus s-au erijat public in postura de lampă de veghe a PSD.
De peste Carpaţi, cei doi atrăgeau atenţia, public, asupra a ceea ce ei considerau drept abateri ale PSD de la marele drum al Reformei.
Se inţelegea astfel că Grupul de la Cluj era deţinătorul unui soi de Table ale Legii in privinţa reformei din PSD.
Din motive obiective, PSD a avut şi are imaginea unei formaţiuni scutite de frămăntările interne din alte partide.
Unitatea, aproape de neclintit, a PSD a făcut ca partidul să căştige alegerile din 2000 şi din 2004.
Fireşte, guvernarea PNL a dovedit că un partid poate administra ţara şi fără a avea unitatea de tip PSD.
Dar pănă şi PNL, cel puţin acum, nu mai e marcat de confruntări interne violente.
Desigur lideri PNL au o anume independenţă faţă de Călin Popescu Tăriceanu, tratat mai degrabă ca un coleg decăt ca un Ayatolah.
Asta nu inseamnă insă că liderii PNL se atacă intre ei sau, şi mai grav, susţin public că linia partidului e catastrofală.
Ca responsabil cu Departamentul Comunicare, exact de această realitate ar fi trebuit să ţină cont Vasile Dăncu. Domnia sa nu numai că n-a impus-o partidului, dar mai mult, a contrazis-o, făcănd declaraţii extrem de dure la adresa celorlalţi colegi.
PSD a comis astfel, prin Vasile Dăncu, o enormă greşeală de comunicare.
Şi Vasile Dăncu l-a sancţionat pentru asta pe Vasile Dăncu!