Venirea preşedintelui, în direct!

Se transmite în direct venirea preşedintelui să-şi plătească impozitele! Ştie de asta nu numai instituţia. Ştie întreaga ţară.

AU VĂZUT-O!
Viaţa instituţiei a fost dată peste cap. Treburile au fost lăsate baltă. Tinerele n-au mai venit pe chat la întâlnirea cu par­te­nerii de hârjoană din Brazilia sau din Noua Guinee. Doamnele s-au întrerupt din lectura cărţilor preferate: Cum să faci sex pe lumină fără să pari perver­să şi O sută de feluri de a pregăti un cap de miel. Până şi directorul a renunţat s-o mai cheme la raport pe Norica, noua an­ga­jată, pentru a-i vedea sănii de sub bluza de borangic. Slujbaşii au deschis feres­tre­le şi se uită în curtea interioară ca de la bal­coanele Operei de stat. Directorul n-a ieşit la fereastră. Priveşte din dosul unei perdele, să nu-l vadă  subordonaţii că se ocupă cu fleacuri în timpul programului. Se transmite în direct venirea preşedintelui să-şi plătească impozitele!

Ştie de asta nu numai instituţia. Ştie în­treaga ţară. Din zori, televiziunile de ştiri au făcut să alerge pe burtieră anun­ţul că vor difuza istoricul moment la o anu­mită oră, dată ca sigură de consilierii preziden­ţi­ali. Nu pentru şeful statului au ieşit func­ţionarii la ferestre, ci pentru Maricica Tovală, faimoasa prezentatoare de ştiri a postului  Canal TV. Maricica To­va­lă a di­vor­ţat până acum o duzină de băr­baţi bogaţi, cu nevastă şi copii de fa­cultate. Ultimul dintre ei s-a amorezat atât de tare încât trece zilnic pe la ferestrele blo­cu­lui în care stă ea, cu un elicopter pe ca­re scrie Maricica, te iubesc! Cablurile se în­tind prin toată curtea ca maţele unui ins spintecat cu şişul. Un motor se stră­du­ieş­te să facă în reflectoare cât mai multă lumină. Urcată pe podiumul cărat până aici de o dubiţă zglobie, faimoasa vedetă Maricica Tovală se pregăteşte de stand-up. Mulţi dintre cei de la ferestre recu­nosc în muieruşca scundă, cu picioare strâmbe şi sâni de stearpă, faimoasa ve­de­tă. Nu le vine să creadă că e vorba des­pre ea. Descoperirea dă naştere unei controverse aprinse. Femeile se întreabă re­to­ric ce-or fi văzut bărbaţii la ea? Bărbaţii nici nu catadicsesc să răspundă. Se mul­ţu­mesc să rânjească cu subînţeles:
- Pochindoacă, pochindoacă, dar ştie meserie (la pat, nu la televizor, desigur) cât toate sfrijitele la un loc.

Maricica e nemulţumită. S-a privit în oglinjoara din poşetă şi a descoperit că macheuza nu i-a dres cearcănele cu care se trezeşte în fiecare dimineaţă, deoarece are probleme cu aparatul urinar. Produ­că­torul emisiunii se grăbeşte s-o li­niş­teas­că. în echipa trimisă pe teren, el joacă rolul împăciuitorului. E un ins înalt, cu un început de chelie şi priviri vioaie, de bă­utor de bere. Macheuza se apropie şi se apucă de dres. Tace ştraşnic, deşi tare i-ar mai zice una curviştinei ăsteia, care a stricat casele multora. A mai rămas puţin pâ­nă la sosirea preşedintelui. În curte şi-au făcut apariţia cei de la SPP. Poartă fulgari­ne ieftine, pantofi luaţi pe bon de la ma­ga­zie şi se străduiesc să pară că privesc în toate părţile. Din urechi le ies cabluri ră­su­cite, de parcă ar fi trimişii unei nave spa­ţiale rămase deasupra, în văzduh, pâ­nă se conving extratereştrii dinăuntru că planeta pe care au nimerit din greşeală nu prezintă pericol de infecţie. Pro­du­că­to­rul îşi dă seama că ar fi bine să pună ca­me­rele la înălţime. Pentru asta e nevoie de o macara. Practic imposibil de adus una de la studio în timp util. Peste drum de locul momentului istoric se înalţă o macara-turn, folosită de constructorii unei noi aşchii de douăzeci de etaje înfip­te în caltaboşul Marelui Oraş. Pro­du­că­to­rul a pornit într-acolo. Se răspândeşte în­să vestea că preşedintele nu mai vine. Ma­şiniştii strâng atelajele. Vedeta se supără:
- Ce p... mea!, zice ea, deşi nu beneficiază de un asemenea organ.
Cei de la ferestre n-o aud. Se rup de la locurile lor şi se întorc la birouri fericiţi că au putut s-o vadă şi să spună acasă, niţel dezamăgiţi:
- Ştii, e altfel decât la televizor!
*

Tramvai vechi, poate cel mai vechi din Bu­cureşti, circulând departe de centru, pe o linie secundară şi cu şinele înălţate deasupra asfaltului, ca de tren. Mai mult se smuceşte decât merge. După ce au ur­cat punând piciorul pe o scândură lăsată jos, aproape de pământ, prin două bare de fier, călătorii ţopăie veseli din inel în inel până ajung pe unul dintre scaunele roşii; un roşu gros, dat cu o pensulă mare. La câţiva metri de staţia tramvaiului se ridică o prăvălie cu de toate, amenajată de proprietar într-una din camerele casei sale bătrâneşti. Într-o culă străjuieşte fri­gi­derul cu bere, iaurt, cârnaţi olteneşti, coca-cola şi ţuică de casă. Clienţii sunt in­vi­taţi să tragă de uşă şi să ia de pe raft pro­dusul dorit. Le spune asta ţaţa Ely, ca­re stă în spatele tejghelei pe un taburet jos, de i se vede doar creştetul capului, muşcând pe furiş dintr-o plăcintă cu pru­ne. O acompaniază la tăcere, după ce au tăifăsuit de-ale lor, Victoriţa, o nepoată pen­sionată pe motiv de boală, deşi e relativ tânără. De pe şantierul vilei de peste drum vin să cumpere cafea în pahare de plastic şi franzele scurte lucrători în sa­lo­pe­te ponosite. Deasupra tejghelei, pe pe­re­tele de pe care Maica Domnului te pri­veş­te cu ochi iertători, un afiş bătut la ma­şină se adresează celor din cartier în­de­osebi: "Vă rugăm să nu mai aşteptaţi tram­vaiul în magazin. Vă mulţumim!".

Din volumul în curs de apariţie "Veselia generală"