Versurile lui Ion Tomoioagă

SCRISOARE CĂTRE MINISTRU  •  POEZIE CONSTRUCTIVĂ.
Ion Tomoioagă din Vintileasa Deal, fost achizitor de fulgi de gâscă, a trimis Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, următorul Memoriu:

"Stimaţi tovarăşi şefi,

Vin cu următoarele rugăminţi la dumneavoastră să:

Dispuneţi a fi citit acest manuscris de către un tovarăş bun, care este şi lector din secţia politică, care să-şi dea părerea dacă este bun ori nu. Am această rugăminte fierbinte, deoarece, se zice că un doctor, prin diagnosticul dat de el la un tânăr spre a nu face armata şi să fie respins de la armată, nimeni nu poate trece peste diagnosticul lui şi tânărul sănătos tun nu mai face armata. Tot aşa-i şi cu un redactor ori editor, dacă spune că o lucrare nu este bună, atuncea autorul nu mai are alt mijloc, decât să-şi găsească singur sinuciderea sa.

Tovarăşe Ministru:

Mă adresez domniei voastre, cu toată sinceritatea mea, ţinând seama că scriu pentru tineret mult care-mi este drag, şi scriu pe înţelesul lui şi numai poezie constructivă, poezie izvorâtă din sufletul unui poet sincer, şi, în acelaşi timp un poet care a suferit toate ororile trecutului negru, aşa cum se poate vedea şi din romanul meu în care sunt numai nişte fragmente din viaţa neagră ce am avut-o în regimul trecut de exploatare, apoi, şi din poezia mea se poate desprinde ura şi lupta ce o duc împotriva asupritorilor. Astfel că, dăruiesc tineretului nostru o poezie sinceră, clară şi agreabilă pentru oricare cititor, nu mă afund la diferite labirinte filozofice pe care să nu le mai înţeleagă nimeni. (....)

În concluzie: Sunt un poet adevărat, am peste 12.000 de titluri şi 47 de manuscrise dactilografiate, aşa cum este şi acesta de faţă, pe care îl aveţi în faţă. Este o avalanşă întreagă, şi asta ar fi o mare mândrie, nu numai a mea personală, ci şi a tuturor minerilor din care fac parte, şi, mai ales a ţăranilor muncitori. (...)

Cer sprijinul domniei voastre, iar istoria va găsi acest lucru că:

Prin sprijinul domniei voastre, Ion Tomoioagă Vintileşteanul, şi-a putut realiza visurile sale, măcar pe o pătrime, dacă nu mai mult."

Memoriului i-a fost ataşat un manuscris în vederea tipăririi:

Versuri făcute de Ion Tomoioagă Vintileşteanul

În Sahara cea pustie
S-a deschis o librărie
Şi pe firma ei scria
Te iubesc, nu mă uita!
*
Două mere
Două pere
Ne-ntâlnim la bere.
*
Să iubeşti un fotbalist
E un lucru foarte trist
După ce te-a sărutat
Şi-a luat mingea şi-a plecat.
        *
Îţi trimit din depărtare
Un buchet de lăcrămioare
Şi pe fiecare floare
Câte-o dulce sărutare
        *
Nu sunt Eminescu
Nici Alecsandri
Doar o amintire
Îţi pot oferi.
*
Când vântul din Sahara
Îţi va bate-n părul tău
Să-ţi aduci aminte
De numele meu.
*
Trandafir în largul mării
Te rog nu mă da uitării.
        *
Cum doreşte Dan Spătaru
Cerbul de la Festival
Aşa îţi doresc eu ţie
Mult noroc în ideal.
        *
Cum bea căprioara
Apă rece din izvor
Aşa îţi urez eu ţie
Mult succes în viitor.
        *
România e o ţară
Bucureştiul capitală
Eu acolo locuiesc
Şi pe tine te iubesc
        *
Îţi doresc să urci în viaţă
Toate treptele iubirii
Şi pe drumul ce vei merge
Să-nflorească trandafirii.
        *
Noaptea străluceşte
Stelele sclipesc,
Rândurile mele
Aici se opresc.
        *
Nu sunt Eminescu
Să scriu poezii
Dar sunt fericit
Ca să pot iubi.
        *
Amintirea nu se scrie
Pe o coală de hârtie
Ci pe-o inimă curată
Ce rămâne nepătată.
        *
Şi acum în încheiere
Mă cuprinde o durere
Şi cu dorul cel mai greu
Iscălesc numele meu.
        *
În Sahara cea pustie
Se va face-o colonie
Şi când Nilul va seca
Eu atunci te voi uita.
        *
Două mere
Două pere
Te salut, la revedere.

Cel care citea încordat
Pentru examenul de admitere, Vasile Nuşfăilă se puse pe citit zi şi noapte. Citea întruna încordat, luând carte după carte din teancul de un metru, aliniat în dreapta lui, ca un zid de cărămizi, şi punându-le apoi, cu aceleaşi gesturi febrile, în partea stângă, unde, fireşte, urma să se înalţe un alt zid, cel al cărţilor citite. Nu de puţine ori, de atâta încordare, cartea rămânea cu mari goluri albe pe pagini, sau chiar cu întregi pagini albe. Vrând, de exemplu, să înţeleagă exact specificul relaţiilor ţărilor Române cu Imperiul Otoman, Vasile Nuşfăilă citea atât de încordat, cu atâta devastatoare furie încât literele prinseră să se lăbărţeze, şi, desigur, să se destrame, coada p-ului se lungea, poliţele E-ului piereau şi făceau bălţi, şi, la un moment dat, cuvinte, rânduri întregi dispăreau lăsând pagina imaculată. Alteori, din aceeaşi încordare cu care citea, privirile lui treceau dincolo de textul finit şi tipărit. Buimăcit, încercând să înţeleagă de ce Lacul codrilor albaştri/ Nuferi galbeni îl încarcă, ajungea la diferitele variante ale poetului înainte ca Lacul să fi fost dat la tipar. Privirea lui încordată trecea de la o variantă la alta, care se dezvăluiau pe rând, ca foile  unei cepe, privirea lui încordată, până dădea de foaia albă asupra căreia se aplecase poetul pentru a scrie primele cuvinte.

Crainica Gării e îndrăgostită
Vasilica Istrate, fata lui Iordache Istrate, va pleca din Vintileasa, după absolvirea Şcolii postliceale C.F.R. Mult timp, în sat, nu se va mai auzi de ea. Se ştia doar că e crainică în Gara de Nord. Cel puţin aşa pretindeau unii, care fuseseră la Bucureşti. Aceştia  ziceau că li se păruse cunoscută vocea aceea aspră, ca o pilă trecută peste un ghem de sârmă înghimpată, şi, întorcându-se acasă, îl întrebau pe Iordache Istrate dacă nu cumva vocea aceea din difuzoare era a fetei lui.

– Da! Răspundea acesta mândru, şi tocmai afirmaţia aceasta îi făcu bănuitori pe unii: lui Iordache Istrate îi plăcea să se laude, nu era exclus ca tocmai ei, întrebându-l, să-i fi dat ideea de a se făli cu fata sa, ascultată, începea să zică el prin tot satul, de toată lumea, chiar şi de miniştri, căci şi miniştrii, oricât de mari ar fi ei, iuţesc pasul auzind-o pe Vasilica Istrate, zicând:

Trenul cursă de persoane 4405, cu plecarea în direcţia Ploieşti, Adjud, se află garat la linia 3 şi va pleca peste 5 minute în di-recţia...

Câţiva ani mai târziu, Iordache Istrate nu se va mai lăuda că fiica sa era ascultată de toată lumea şi, din câte se află în Vintileasa, ea nu mai lucra la Gara de Nord, fusese dată afară şi se angajase ca vânzătoare la o tarabă de pe Calea Moşilor în cadrul comerţului stradal. Din câte se spunea în sat, i se desfăcuse contractul de muncă pentru repetate absenţe şi întârzieri. În realitate însă, i se desfăcuse contractul de muncă pentru "dezorganizarea plecării călătorilor din staţia Bucureşti Nord".

Lucrurile se întâmplară astfel.

Vasilica Istrate suferi atât de tare c-o lăsase iubitul, controlor de bilete în gară, încât, la un moment dat, pe când se afla în tură de noapte, spunând în microfon, cu vocea ei aspră, sâcâitoare, ce punea în  mişcare sângele călătorului:

Trenul cursă de persoane 5005, se află garat la linia 8 şi va pleca peste cinci minute în direcţia: Ploieşti Vest, Mizil, Buzău. Trenul circulă fără oprire până la staţia Ploieşti Vest. Persoanele care au condus pe călători la tren, sunt rugate să coboare din vagoane. Vă dorim călătorie plăcută! se auzi în difuzoare o voce nouă, uşor înlăcrimată, abia şoptind:

Te iubesc, dragul meu, nu mai pot trăi fără tine!

Asta provocă unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria Căilor Ferate Române.   5005 fiind un tren de cursă lungă, până la Suceava, dar mai ales trecând prin Focşani, capitala vinului, trei sferturi din călători, cărau cu ei damigene, canistre, butoaie, chiar şi cisterne de mic litraj. Şi, aşa cum avea să constate comisia de anchetă, aproape toţi înţeleseseră că trenul s-a amânat, pleacă abia peste o săptămână. Drept urmare, toţi se apucară să bea vinul din recipiente şi, când îl dădură gata, se enervară atât de rău că nu mai au ce turna pe gât, încât făcură praf sala de aşteptare clasa a doua, chioşcul de îngheţată care, între noi fie vorba, n-avea îngheţată, şi panourile care îndemnau călătorii la un comportament civilizat.