Victimele care nu ştiu că-s victime

● Când vorbim de victimele comunismului, îi avem în vedere pe cei care au avut de suferit, ştiind cum, cât şi pentru ce su­feră. Oamenii care au fost conştienţi de con­diţia lor de victime. Comunismul a pro­dus însă alte sute de milioane de victime, care, neştiind ce e libertatea şi bu­năs­ta­rea într-o societate evoluată, au trăit prost, convinşi că trăiesc bine.

Aceasta e de fapt regula, şi nu numai în comunism, ci şi în capitalism: omul o duce rău, dar nu se compară cu acela care o duce mai bine, ci doar cu acela care o duce mai rău. Raportarea e în cercul strâmt al realităţii imediate. Ruşii, născuţi după Revoluţia lui Lenin, din 1917, şi care trăind departe de Europa, în lumea închisă a republici­lor asiatice, n-au ştiut altceva decât comunism, au cu totul alte dimensiuni ale tra­iului bun decât românii care s-au raportat permanent la Occident. În copilărie, mâncarea bună era pentru întreg car­ti­e­rul meu găina tăiată duminica. O mân­ca­re mai  bună, mintea mea nu concepea, iar în restul zilelor chestiunea bunului şi a mai bunului nu se punea. În restul zi­le­lor, burta trebuia umplută cu ceva. Nea­vând termeni de comparaţie, festinul din casa unui coleg de la Elementară, fiu de ar­mator grec deprins cu delicatesurile, mi-a picat foarte prost şi la minte şi la sto­mac. Lucrurile de cea mai aleasă calitate mi-au stricat digestia şi mi-au stârnit un reflex de respingere pe timp îndelungat.

● Un artist intrat în vârsta a treia spune că tot ce urmează mai departe e pentru el o chestiune de pomelnic: ce este în pomelnice în stânga, la urări de sănătate şi prosperitate, trece într-o bună zi în dreapta, la Fie-le numele în veci pomenit! E o operaţie simplă, spune el, care îţi mai răreşte din vanităţi şi din întrebări.

● Dacă-s adevărate, unele statistici ale iaurgiilor te pun pe gânduri la modul cel mai stânjenitor. Bunăoară, aceea care spune că unul din doi români e balonat. De mirare nu e balonarea, în sine, ci modul în care ea se rezolvă majoritar şi în public precum şi dicţionarul popular al rezolvărilor. În ce mă priveşte, nu ţin minte să fi fost vreodată balonat, dar problema mă preocupă, fiindcă nu-i tocmai stimulator să ştiu că aparţin unui popor de băşinoşi. Poate că şi-n Europa treburile stau la fel şi atunci asta e!

● O doamnă cu un ochi vânăt declară, într-o emisiune de scandal, că soţul ei o iubeşte, că o adoră, dar se exprimă greşit.  Ştiindu-se vedetă pentru o seară, doamna cu ochiul vânăt se corectează în câteva rânduri, ca şi vorbirea ei să fie "de emisiune", nu numai ochiul. Cum adică greşit? întreabă moderatoarea. Adică eronat, răspunde adorata.

● La cât de frumoase şi de colectibile sunt ambalajele, ai motive să crezi că civilizaţia e până la urmă o chestiune de cutii, de cutiuţe şi de tipar. Una din cele mai emoţionante cărţi create în regim de domiciliu forţat, de un universitar de-al nostru, a fost scrisă în anii 1950-'60 pe hârtia groasă ca tabla, maronie şi plină de aşchii, în care se împacheta marmelada la Cooperativa din sat. Profesorul o recupera de la gunoi, o spăla şi o usca, iar ambalajul devenea suport pentru spirit.