Victor Ciutacu: Iresponsabilii fac focul de tabără în mijlocul benzinăriei

Orice om întreg la minte e conştient că România nu-i nici Austria, nici Elevţia; fie şi numai pentru că pe malul bălţilor noastre ciorile nu sunt lebede negre. Plus că nici o agenţie in­terna­ţio­nală de presă n-a anunţat recent că s-ar fi descoperit mun­ţi de diamante, megapungi de gaze naturale sau vaste câmpuri de petrol în legendara arie carpato-dunăreano-pontică.

Ceea ce era firesc (şi de aşteptat) să se întâmple chiar s-a întâmplat. Dementa goană după popularitate electorală ieftină costă în realitate al dracu’ de scump. Odată stârnit valul populismului, iar clasa politică este vinovată aici în integralitatea ei, mi-e teamă că spirala nu va mai putea fi oprită. Fără să am vreo propensiune de Cassandră, mi se pare la mintea cocoşului că, într-o ţară pauperă în imensa-i majoritate, favorizarea po­pulistă a unei categorii sociale va genera cereri similare imperative din partea tuturor celor care au fost săriţi de la marea împărţeală. Ceea ce, oriunde pe Planeta Pământ, implică şantaje politico-sindicale pe faţă, instabilitate socială, cedări guvernamentale, parlamentare şi prezidenţiale. Într-un final, rezultatul e o criză cumplită.

E drept că, pentru unii, probabil că pare uşor plictisitor să tot creşti economic, fără bătăi de stradă şi jefuit de magazine, aproape un deceniu. Dar zău că există suficiente alte metode, infinit mai benigne decât nenorocirea pe termen lung a unei ţări întregi, de alungare a rutinei. Toată lumea, politică au ba, e perfect conştientă că pensionarii şi cadrele didactice n-ar trebui să fie milogii societăţii. Iar veniturile lor, într-o ţară membră a UE, n-au voie, pur şi simplu, moral şi procedural, să fie de nivelul subzistenţei. Dar orice om întreg la minte e conştient că România nu-i nici Austria, nici Elevţia; fie şi numai pentru că pe malul bălţilor noastre ciorile nu sunt lebede negre. Plus că nici o agenţie internaţională de presă n-a anunţat recent că s-ar fi descoperit munţi de diamante, megapungi de gaze naturale sau vaste câmpuri de petrol în legendara arie carpato-dunăreano-pontică.

Trăim în exact aceeaşi ţară de acum trei luni, cu nefericit de semnificativul amendament că nişte iresponsabili s-au apucat să aprindă-n grup brichetele fix lângă pompa de benzină. O ţară lovită de teribilul ghinion ca, în plin taifun financiar global, să fie teatrul unei campanii electorale de un populism feroce. O ţară condusă de un înspăimântător de minoritar guvern de dreapta care dă cu stânga-n populaţia disciplinată cu drept de vot. O ţară unde, în rarele clipe când guvernul îşi aduce aminte că-i de dreapta, se trezeşte la scandal stânga parlamentară care-l ţine pe scaunele pufoase şi bănoase de vreo doi ani. O ţară în care cel mai mare partid, trecut de la stânga la dreapta-n 24 de ore, a guvernat doi ani la centru, guvernează şi astăzi în teritoriu, acuză dezastruoasa guvernare, condamnă practica pomenilor electorale şi asigură unanimitatea voturilor pentru acordarea acestora în forul legislativ. O ţară în care, când oamenii stau cu ochii-n televizoare de spaima Apocalipsei financiare, conducerile Senatului şi Camerei Deputaţilor se întrunesc hoţomăneşte, în regim de urgenţă, ca să-şi recoreleze doamnele şi domnii care astăzi ne cerşesc voturile beneficiile vieţii postparlamentare. O ţară unde, în timp ce omologul său american ţine discursuri de criză din două-n două zile şi imploră clasa politică la un consens al disperării, preşedintele hăhăie neghiob pe la tot so­iul de sindrofii, anunţă fălos ca mă­ga­ru’ la trăsură că abia aşteaptă să promulge legile pomenii şi trage o tură de şpriţ electoral pe la românii din Spania.

Cei de-acasă pot să mai aştepte, că oricum e week-end şi joacă ostaşii lu’ nea Gigi în Ghencea. În definitiv, dacă tot n-a putut să-l dea jos pe Tăriceanu în patru ani de şuturi de tip democratic în gură, poate scapă de el prin puterea furcilor şi a topoarelor.

N-am fost prăpăstios în viaţa mea şi sunt conştient că e cvasiimposibil ca o ţară să dea faliment de-adevăratelea. În definitiv, ceva bătaie ştiu, fug bine şi am tupeu, deci ar trebui să nu mor de foame în orice conjunctură. Dar mă îngrozeşte realmen­te faptul că suntem conduşi, ca popor, de nişte indivizi cărora nu le-aş lăsa cheile de la casă nici dacă aş şti că peste două minute începe oficial sfârşitul lumii.