Victoria celor care n-au pus botu’

A demisionat patroana de mezelării de la Tineret şi Sport, a venit în locul ei o secretară care s-a măritat cu un suedez care face costume pentru politicieni. La nivel de ştire, cam ăsta-i rezumatul. Politic vorbind, nici una dintre ele, nici duduia Ridzi, nici madam Plăcintă, nu va însemna, la scara istoriei, mai mult de-o picătură într-un ocean de impostură politică.

La momentul actual, însă, gestul Monicăi Iacob Ridzi merită analizat pe îndelete fiindcă e atât o cotitură, cît şi o confirmare.

De ce cotitură? Fiindcă, în sfârşit, s-a arătat că, sub o presiune mediatică infernală şi constantă, nici un demnitar nu poate fi ţinut în braţe în pofida tuturor evidenţelor. Iar campania jurnalistică iniţiată de echipa lui Cătălin Tolontan, ulterior susţinută cu o furie ieşită din comun de toţi cei care n-au pus botu' la caşcavalul pus pe masă cu generozitate, a fost un model. Aşa se generează subiectul, aşa se creează indignarea, aşa se întreţine interesul opiniei publice asupra subiectului, aşa se strânge şurubul, aşa se bagă gazela-n ţarc, aşa se-mpuşcă între coarne. Sigur, aici se impune un amendament. Materialul clientului a făcut totul posibil în mâna meşteşugarului. Autointulata protectoare a proaspetei europarlamentare EBa, o fiinţă de un cinism feroce şi cu o părere nemeritat de bună despre ea însăşi, parcă s-a străduit să-i ajute pe cei care au vrut să-i ia gâtul. Cu fiecare ieşire publică, isterică, suficientă, obraznică, agresivă, şi-a mai bătut câte un cui în sarcofagul ministerial. A vrut ca o disperată să apară la televizor, de televizor s-a curăţat. Mai mult decăt atât, şi-a târât şi familia (pe care acum o foloseşte drept scut şi pretext) sub luminile rampei. Bietu' bărbatu-său, spre exemplu, pe care nu-l ştia decât comunitatea unde face pe satrapul, a ajuns prin media vedetă naţională şi, cu siguranţă, în atenţia procurorilor. Cât despre boala mamei sale, cu tot respectul pentru suferinţa senioarei doamne Ridzi şi urările mele sincere de sănătate, junioara ar fi trebuit să se gândească la posibilele consecinţe înainte să calce-n picioare orice limită a bunului simţ.

De ce confirmare? Pentru că Traian Băsescu a demonstrat încă o dată - a câta oară în ultimii 20 de ani, Dumnezeule? - că nu se poate schimba vreodată. Cum? Curăţându-şi cinic al nu ştiu câtelea presupus apropiat, exact la fel cum face încă de la începuturile parvenirii sale politice. Execuţia politică a Monicăi Iacob Ridzi, fix în ziua în care fie-sa (tăcută nevoie-mare şi dispărută din atenţia opiniei publice exact de la declanşarea scandalului public pe care taman campania ei electorală l-a declanşat) s-a instalat în Parlamentul European, confirmă că e mult mai confortabilă postura de duşman a actualului preşedinte al României decât aceea de prieten declarat al său. Oricâte servicii i-ai face, te va utiliza ca pe batistele de unică folosinţă şi vei ateriza de sus în coşul de gunoi. Caracterul nu se dobândeşte odată cu vârsta. Te naşti cu el sau nu...