Vinovaţii Europei

Un neamţ a publicat un studiu, în care inventariază toate relele pe care le-au îndurat şi le îndură ţiganii din România, de la români. Nu-i pentru prima oară când un străin vine în România ca să ne scoată responsabili de lucruri pentru care ţara lui ispăşeşte un lung oprobiu internaţional.

Neamţul merge până într-acolo cu obrăznicia încât învinuieşte România că, în timpul celui de al doilea război mondial, şi-a deportat ţiganii conform cu politica la care a obligat-o Germania lui Hitler.

Multe ar fi de zis despre modul în care Europa culpabilizează România, pentru traiul dezordonat al unei minorităţi, pe care nici continentul n-a reuşit să-l schimbe, deşi s-a străduit în fel şi chip câteva secole bune. Neamţul pare să nu realizeze, în studiul lui, că există o problemă ţigănească pentru că există ţigani, dar că - de exemplu - nu există şi o problemă armenească, deşi avem armeni. Problemele integrării ţiganilor nu apar, cum zice neamţul, datorită firii discriminatoare a românilor. Nu poţi rezolva o situaţie dacă nu o defineşti corect.

La o nuntă, am stat lângă un ţigan spilcuit, îmbrăcat într-un costum alb nou-nouţ de fante. Când ţiganul în alb şi-a vărsat cafeaua pe pantaloni, m-am simţit obligat să fiu politicos şi să spun: Vai ce necaz, v-aţi murdărit pantalonii! Ţiganul m-a privit niţel mirat, apoi s-a uitat la pata de cafea şi m-a lămurit serios, nu glumind, că nu e murdărie, e cafea. Se înfruntau, putem zice, două concepţii despre murdărie. La fel cum în casele primite de ţigani de la stat şi aduse repede în condiţia de cicioabe de şatră se confruntă tot două culturi ale  locuirii. E destul să vedem locuinţele ţiganilor din Centrul Istoric al Bucureştiului, ca să înţelegem că nu poţi corecta pe parcurs ceva ce nu a avut niciodată o definiţie. Ce ar mai fi trebuit să facă statul român pentru ţiganii care au intrat cu toată şatra şi cu toate obiceiurile unei vieţi nomade în casele boiereşti şi negustoreşti din  Bucureştii Vechi? Să le măture în odăi şi să le verse oala de noapte? După 1990, au apărut tot neamul de organizaţii nonguvernamentale, plătite din bani de pe aiurea, bani fără o identitate clară, care au monitorizat zgomotos purtarea românilor, în raport cu  ţiganii. Ce-i straniu e că nici una din aceste oengeuri pline de intelectuali cu frustrări de toate naturile nu monitorizează şi purtarea ţiganilor faţă de români.

Se vorbeşte de monitorizare fiindcă supraveghere e un cuvânt odios. De fapt, monitorizare e un cuvânt şi mai odios, deoarece nu România  trebuie monitorizată, dacă vrem să impunem nişte soluţii adecvate situaţiei, ci ţiganii. Nu vinovăţiile românilor trebuie să le numere nemţii, dacă vor să-şi mai spele din păcatele pe care le au pentru pătimirile  ţiganilor în teritoriile ocupate de Hitler şi de armata germană. Un recensământ complet al ţiganilor din Europa, care să definească în sfârşit fără ipocrizii rezistenţele lor la cultura continentului şi modalităţile eficiente de integrare, nu pomenile sociologice, asta ar fi să facă nemţii rătăcitori, italienii de dreapta, francezii naţionalişti şi fudulii englezi. Un recensământ, la care contribuţia românească nu-i deloc de neglijat, câtă vreme noi venim la definiţia corectă a situaţiei cu ţiganii.