x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vis cu trenuri

0
06 Feb 2005 - 00:00

Ma chinuie de multi ani un vis. Poate c-ar trebui sa-i spun cosmar, dar fiindca nu e cu monstri si cu sange, ii zic vis.

E toamna, e frig, e intuneric si eu alerg sa prind un tren. Discut din cand in cand cu prietenii despre visul meu, si aflu ca si ei au probleme asemanatoare. Unul viseaza ca se duce la bal ca sa prinda mereu doar ultimul dans, altul viseaza ca pierde mereu marirea de salariu. Cel mai trist imi pare visul celui care se vede de cu seara la rand la carne, si dimineata, cand ajunge in fata, s-a terminat carnea. Fie ca-i vorba de tren, fie de coada la carne, intelesul visului e acelasi: vine o scadenta. Nu-mi trebuie nici carti, nici tiganci ca sa-l talmacesc. Daca s-ar fi intamplat o data sau de doua ori, m-as fi intrebat ce poate sa insemne, fara sa insist. Visul insa revine obositor, pentru ca se modifica. E acelasi si totusi altul. Daca scap trenul, visul se sfarseste aici si am un somn odihnitor. Chiar si in vis, tot ce e clar si are un capat e mai putin stresant decat tot ce in realitate continua confuz. Daca apuc sa urc - in ultimul vagon, fireste, pe ultima scara - , constat ca nu mai stiu ce caut in acel tren. Sau ca trenul ma duce unde trebuie, dar n-am bilet si am ratacit bagajele. Prind, cum s-ar spune, trenul care nu-mi foloseste la nimic. Alearga si el doar ca sa alerge, cu mine in ultimul compartiment.

O singura data visul a fost coerent. A avut inceput, mijloc si sfarsit. Si a fost stupid, intrucat in tren am baut bere cu niste necunoscuti, m-am indopat cu slana si ceapa, am behait cantece din armata, am facut schimb de adrese, am vorbit despre femei si, in final, eu am coborat la Copsa Mica. Locuiam pasamite la Copsa Mica, visam ca eram mecanic de intretinere la pompa de apa si, odata ajuns acasa, am plans de fericire ca eram cu ai mei. Cu ai mei cei din Copsa Mica din vis. O muiere ofilita, al carei chip nu-mi spunea nimic, si doi copii mucosi, care mancau untura pe paine.

Nimerisem de buna seama in visul altcuiva, al unui om care prindea intotdeauna trenul, isi strangea bine traista cu tuica si branza la piept si, odata sosit la Copsa Mica, lacrima, multumindu-i lui Dumnezeu ca-l adusese la locul sau.

Am mai scris despre acest vis. Scriu, ca sa scap de el. Cand il ignorez un timp, imi reprosez asta chiar in timp ce visez: Hei, ce-i cu tine, crezi ca poti scapa?! Nu te gandesti ca te asteapta ani grei, cand ai sa alergi in fiecare noapte dupa toate trenurile pe care le-ai pierdut? Rezolva acum, cat mai ai mintea verde! Fa ceva, sari din tren, ia la bataie controlorul, trage manerul de alarma, treci granita clandestin sub burta vagonului!

O data, dupa ce m-am muncit toata noaptea - in vis, desigur - sa capat un bilet gratis, fiindca mi se furasera actele si banii, iar dupa ce, in sfarsit, am primit unul si n-am mai avut ce face cu el deoarece trenul o luase din loc, m-am trezit cu toata carnea de pe mine inundata de ciuda si neputinta. Si, la patru dimineata, am mai scris un articol in care, ca sa ma lepad de cosmar prin spovedanie, ma intrebam ce pierdeau oamenii cand inca nu se inventase trenul? Vaporul, postalionul, carul cu boi, caravana? Alergam ziua, alergam fara oprire, alergam si noaptea! Iar cand reusim sa ne agatam de tren, ne duce la Copsa Mica. De-ati sti ce e acum Copsa Mica, ati intelege mai bine ce vreau sa spun.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   copşa mică

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de