Visul din vis

Începând chiar cu prima noapte, după ce poştaşul i-a adus primul talon de pensie, doamna Emilia le-a visat pe colegele de birou. Era ca şi când s-ar mai fi dus la serviciu, iar acestea s-au repezit s-o întrebe de ce nu stă acasă, să se bucure de o bătrâneţe tihnită. Visul s-a repetat apoi noapte de noapte.

Nu se putea chema coşmar, întrucât în el nu apăreau şobolani şi oameni în negru. În vis, doamna Emilia muncea opt ore neîntrerupt, sub privirile mustrătoare ale colegelor şi ale directorilor. Făcea bilanţuri, trimitea adrese, somaţii de plată şi atenţionări, scria rapoarte cu situaţia investiţiilor, iar când simţea că oboseşte, făcea ordine în hârtii. Opreşte-te, femeie, i-a spus într-o noapte în vis şeful de la resurse umane, că ai să mori în somn de istovire. Visează altceva - i-a spus în vis, bineînţeles, şi domnul Mitache, de la aprovizionare, cu care cândva se simpatiza -, visează altceva că mergem în Kazahstan şi ne plimbăm de mână fericiţi prin Piaţa V.I. Lenin.

Uneori, în vis, se făcea că închide ochii şi se vedea colindând Kazahstanul împreună cu un grup de pensionari, plus domnul Mitache. Era cum s-ar spune, un vis în vis, dar tot pe linie de servici.

Pe vremea când lucra, doamna Emilia nu se întreba: Acum ce fac şi de ce fac asta? În vis însă îşi punea mereu întrebări, ca totul să fie exact ca în realitate. În vis, conştientiza ceea ce în realitate se întâmpla firesc, în temeiul experienţei, fapt care făcea ca visul să fie extrem de minuţios. În plus, doamna Emilia din vis o urmărea pas cu pas şi minut cu minut pe doamna Emilia de la birou, ca nu cumva să facă şi altceva decât ce făcuse vreme de 40 de ani. În vis, doamna Emilia era obsedată ca să nu se schimbe nimic din coşmarul trăit la serviciu. În cei 40 de ani de slujbă la stat, doamna Emilia nici n-a ştiut că există şi medici psihiatri. Aceştia apăreau în unele romane şi în filme, dar acolo erau personaje.

Du-te la un psihiatru, fă ceva, i-a zis într-o noapte, în vis, directorul cu investiţiile, fiindcă o să înnebuneşti. Din partea mea, n-ai decât să vii în fiecare vis la serviciu, dar o să reducem curând din personal şi o să vii cam degeaba. Speriată că ar putea fi trecută în şomaj, în vis, doamna Emilia s-a pus pe plâns, iar printre lacrimi i-a zis directorului că nu poate să viseze altceva decât oameni pe care i-a cunoscut nemijlocit. Nu pot să visez decât ce a fost. Ce, vrei s-ajung ca doamna Vasile, de la etajul XI, care-mi povesteşte că se culcă în vis cu Obama? Eu pe Obama îl visez doar fiindcă-l văd la televizor.

Într-o noapte, doamna Emilia a visat şi ceva ce nu se întâmplase niciodată. De emoţie s-a trezit şi, trează fiind, în întuneric, a avut senzaţia că în toată casa sunt oameni în negru. Mai bine-i în vis, a zis ea şi şi-a înfundat capul în pernă, ca să adoarmă la loc repede. A adormit într-adevăr, repede, numai că, din cauza celor câteva minute de trezie, nu s-a mai visat la serviciu, s-a visat la pensie, stând, cum stătea de fapt toată ziua, la fereastră şi privind în lungul străzii pustii şi murdare.