Vitezomanul Gică, mai nou ca niciodată

Încălecatul nr. 1.

Gică, unde eşti? Mi-e dor de motorul tău, de sunetul tău asurzitor. Mi-e dor să te aud la trei după-amiaza şi la trei noaptea. Mi-e dor de sunetul tău răguşit, de bărbat adevărat. Oh, măi Gică, măi! Auzisem prin iarnă că te-ai lăsat de viteză. De fapt, nu tu te lăsaseşi de viteză. Viteza se lăsase de tine. Gică! Eu am să-ţi spun ceva. Să ştii că, deşi e foarte vară şi asfaltul se topeşte, nu se topeşte de căldură, ci de dorul tău, vitezomanule! Mi-e dor să te aud la patru dimineaţa cum accelerezi ca nebunul; probabil te grăbeşti la serviciu, că eu altfel nu-mi imaginez. Şi eu, să ştii că şi eu sunt workoholică, mă trezesc foarte de dimineaţă, să nu-mi tragă traficul vreo două peste carieră. Dar eu nu mă urc pe motor, ci mă bag în autobuz. Da, ştiu, ştiu, Gică. Ştiu c-ai vrea să-ncalec pe motorul tău, să te iau pe la spate şi să mă simt rocăriţă ăghen, da’, sincer, nu mă mai duc şalele (pe mine mă-ncalecă aia mică, de treişpe chile şi, nu ştiu dacă ştii, da’ nu-mi mai trebuie alt încălecat).

Încălecatul nr. 2.

Auzisem c-ai avut un accident foarte naşpa, în urmă căruia, practic, ţi-ai donat inima. Un gest foarte deosebit, dacă e să mă-ntrebi pe mine, pentru că eu nu mi-am donat nimănui inima, lucru pentru care mă simt şi de c...t. Nu ştiam eu de ce nu mai goneşti pe bulevardul Nicolae Grigorescu, dar, când mă-ntrebam mai tare şi mai tare, poc, aud motorul cum se încordează şi zic, las’, că Gică-i bine, Gică e peste tot, Gică e al nostru, Gică e forevăr. Şi, într-adevăr, ce să mănânc c...t, aşa e, te-am redescoperit, anul ăsta mai nou ca niciodată. Nu ştiu ce termen de valabilitate oi fi având, dar eu aştept să te aud la orele după-amiezii şi la orele serii, pe bulevardele Capitalei, după cum urmează: Aviatorilor, Dorobanţi, Dacia, Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Nicolae Grigorescu, Moghioroş (nu ştiu cum îi zice acuma, da’ io-i zic cum îi zicea când eram io mică), Uverturii cât şi alte artere, cât de cât civilizate (a se citi “puse la punct sub aspectul asfaltului”) ale Capitalei. Cât despre alte artere, din alte oraşe, nu mă bag, deoarece nu cunosc chiar atât de bine (pe artere) oraşele patriei noastre, deşi sunt convinsă că eşti pretutindeni, ca gândacul ăla roşu cu puncte negre, pe care-l întâlneşti peste tot.

Încălecatul nr. 3

Şi zic să încalec pe-o şa şi să-ţi spun povestea-'şa. Te iubesc şi admir spiritul rebel din tine, deşi pot să spun că nu înţeleg cum de te distrezi atât de bine, în timp ce ridici din paturi o grămadă de sute de alte persoane zilnic. Pe Podul Basarab, de exemplu, ştiu sigur că oamenii nu pot să doarmă din cauza temperamentului tău rebel, de animal sălbatic. Dar, mai ştii? Vorba aia, “deserviciu contra serviciu”. Poate vreunul, la un moment dat, o beneficia de inima ta rebelă, donatorule de orgasme... ăăă scuze... de organe ce eşti! Măi, Gică, măi!