x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Vremea manifestelor

Vremea manifestelor

de Matei Vişniec    |    04 Mar 2011   •   14:03

 „O stafie bântuie prin Europa: stafia comunismului.” Aşa începe cel mai renumit manifest al epocii moderne, Manifestul Partidului Comunist, scris în 1847 de Marx împreună cu Engels. El rămâne în continuare unul dintre textele cel mai vândute în Occident, iar pe timp de criză librarii au constatat (cel puţin în Franţa) că publicul se interesează din nou de scrierile principalilor doctrinari ai comunismului, în frunte cu Marx.

Tot pe fond de criză putem spune că a revenit „la modă” manifestul ca instrument de vehiculare al unor idei. Am putea spune aproape că astăzi stafia acestui gen litarar-propagandistic, manifestul, bântuie prin Europa. Este cazul cu un manifest intitulat „Indignaţi-vă!”, scris de un intelectual francez care are 93 de ani. Manifestul are forma unei broşuri de 30 de pagini, costă 3 euro şi s-a vândut în peste un milion două sute de mii de exemplare. Un adevărat fenomen, un succes „fenomenal” cum scrie presa franceză, care l-a transformat pe autorul acestui text într-un fel de erou, el a devenit astăzi „înţeleptul” Franţei.

Pe nume Stéphane Hessel, el s-a născut în 1917, are origini evreieşti din partea tatălui şi a  absolvit o înaltă şcoală de administraţie franceză. În anii ocupaţiei naziste, el s-a angajat în rezistenţă, iar după război a devenit diplomat şi a participat la redactarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Printre altele, el a fost şi ambasador al Franţei la Organizaţia Naţiunilor Unite.

Manifestul său „Indignaţi-vă!” a apărut în octombrie anul trecut în sudul Franţei, fiind publicat de un mic editor, care nu-şi imagina nici în visurile sale cele mai generoase că într-o bună zi va vinde respectiva publicaţie în peste un milion de exemplare şi că va acorda drepturi de traducere în peste 20 de ţări. În general, în Franţa, un succes de librărie se extinde dinspre Paris spre provincie, dar iată că de data aceasta unda succesului a pornit din provincie şi a ajuns la Paris.

În broşura sa, el spune câteva lucruri simple, şi poate de aceea atâta lume le-a înţeles şi le-a acceptat. Stéphane Hessel spune în esenţă următoarele: lumea de astăzi este nedreaptă, capitalismul a ieşit de sub control, oamenii politici sunt de fapt teleghidaţi de finanţele mondiale, vechile valori morale s-au pierdut, chiar şi democraţia pare să nu mai facă deloc casă bună cu capitalismul, iar copiii noştri vor trăi în mod evident mai prost decât noi, părinţii lor. El le cere deci cetăţenilor nu să se revolte, ci să se indigneze. Să ne indignăm, pentru că acest lucru îl putem face, spune intelectualul francez, şi mai ales să ne indignăm fără să recurgem la violenţă.

Stéphane Hessel consideră că succesul de care s-a bucurat manifestul său este cea mai bună dovadă că lucrurile nu merg bine. Când un manifest politic trece din mână în mână, cum este cazul cu manifestul „Indignaţi-vă”, şi ajunge să treacă până şi graniţele, înseamnă efectiv că în societatea actuală, europeană, dar şi mondială, s-a instaurat un fel de nelinişte, un sentiment că suntem afectaţi nu numai de o criză economică, dar şi de una politică şi de identitate. Nu prea ştim în ce direcţie ne conduc liderii noştri politici, spune Stéphane Hessel, iar acea încredere simplă pe care o avea altădată populaţia în ei a dispărut. Până acum, în marile democraţii, oamenii îşi spunea: acest guvern nu-mi place, dar va veni un altul, şi lucrurile vor merge mai bine. Or, astăzi, mai spune autorul manifestului, lumea nu mai crede în ameliorarea situaţiei chiar dacă guvernele se schimbă. fii cum nimeni nu mai ştie ce trebuie făcut, iată, oamenii cumpără manifeste în speranţa găsirii unor soluţii.

Vorbeam de „moda manifestelor”, în Franţa au mai apărut în ultimele 12 luni câteva, printre care unul al economiştilor oripilaţi de agresivitatea doctrinei ultraliberale, sau, un altul, al intelectualilor de stânga care constată cât de arogant este astăzi capitalismul rămas fără adversar ideologic (iată la ce era bun comunismul, spun ei, comunismul îi obliga pe capitalişti să aibă puţină ruşine).

Revenind însă la Stéphane Hessel: în urma succesului înregistrat cu „Indignaţi-vă!”, el a mai scris un manifest care trebuie să apară pe data de 10 martie. Noul manifest se numeşte „Engagez-vous!”, ceea ce în româneşte dă, în traducere mot-à-mot „Angajaţi-vă”, sensul fiind însă cel al angajamentului politic şi intelectual, al militantismului. După indignare este necesară şi acţiunea, s-ar părea că acesta este mesajul noului manifest. 

×
Subiecte în articol: editorial cronica tulburătoare