Nesimţitul, această infecţie cu chip de om, posedă un al şaselea simţ care-i spune când anume e cel mai bine să se dezlănţuie. Îţi face exact ce nu ţi-ai dori, când nu ţi-ai dori-o. Pentru că acest instinct nu l-a trădat niciodată. Şi nu necesită multă inteligenţă. Şi nici nu acceptă compromisuri.
Mulţi spun că anumite popoare pot fi caracterizate printr-un singur calificativ. De pildă, despre ruşi se spune că sunt beţivi, olandezii - drogaţi, italienii - mafioţi, iar românii, fără doar şi poate, nesimţiţi. Ignoranţi şi parveniţi. Pe nesimţiţi nu ai cum să îi ocoleşti. Nu scapi de ei precum nu scapi nici de criză în această perioadă. Pentru că nesimţirea este din belşug şi apare sub mai multe forme. Ea are la bază un fel de "mit" al superiorităţii, prin care nonvaloarea este urcată undeva pe un tron, aidoma unui bibelou ce nu poate fi atins decât de... anumiţi oameni. Nonvalorii i se alătură umilinţa, larma, îngenuncherea ş.a. Nesimţitul nu este superior datorită unor calităţi ori acţiuni pozitive; el aparţine unui neam prost, căruia i se supune neclintit. Pentru că şi el a fost batjocorit de semenii săi. De partea cealaltă se află celălalt grup, al victimelor. Sau, altfel spus, "al fraierilor". De pildă, "fraieri" sunt cei care aşteaptă cuminţi la casă pentru a-şi achita produsele din coş, iar casieriţa vorbeşte liniştită la telefon sau cu colega sa, mănâncă, se mişcă ori vorbeşte foarte încet.
FEROVIAR
Nesimţiţii fac parte dintr-o categorie a oamenilor care-şi acoperă eşecurile şi lipsa de educaţie prin agresiuni vulgare atât verbale, cât şi fizice. Mai trist e faptul că, deşi toată lumea ştie că nu este în regulă comportamentul acestora, există şi mârlani care îi ridică în slăvi, îi felicită când fac câte o tâmpenie. Dacă te afli în tren, călătoria se poate întinde pe câteva ore, astfel că eşti la discreţia celui care-ţi e coleg de compartiment. Din păcate, nu poţi coborî la prima staţie ca să eviţi întâlnirea cu nesimţitul feroviar, care nu-ţi dă bună ziua pentru că nu te cunoaşte, care se face comod descălţându-se uşor, fără mişcări bruşte (ca să nu bată la ochi), de pantofii al căror material ieftin i-a învelit şosetele de culori diferite, găurite, timp de multe zile la rând. N-ar avea nici un haz dacă ar avea şosete curate, întregi. Potrivit unui ghid al nesimţitului, experţii acestui comportament recomandă ca între fixarea pe scaun (după ce a dovedit că are bilet pentru un singur loc şi bagaje pentru întregul compartiment) şi lepădarea pantofilor să nu treacă mai mult de zece minute. Dacă se instalează senzaţia de preleşin din pricina mirosului său natural, soluţia disperată ar fi deschiderea geamului. Dar ori geamul e înţepenit, ori nesimţitul va opri brutal acţiunea. Îi este teamă să nu facă otită şi le recomandă colegilor să-şi cumpere tot compartimentul dacă au nasul fin. Satisfăcut, scoate o pâine, ceva ceapă cu salam şi fasole, servite ca aperitiv, apoi nişte mititei dolofani şi o bere babană, ca la final să îşi facă nevoile când trenul e oprit în gară. Şi să şterpelească sulul de hârtie igienică.
Dar, până la urmă, ce e de făcut cu acest tip de pierzător lamentabil? Ne opunem, învăţându-l bunele maniere? Ne adaptăm? Ne... ţinem de nas!