Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când preiei frâiele unei ţări pe creştere economică de 7%, te împrumuţi de 20 de miliarde de euro, ai o majoritate parlamentară de peste 70% şi, la jumătatea anului, cea mai optimistă prognoză indică o scădere de 7% se cheamă că ai guvernat dezastruos. Ştiu, e criză, n-am uitat, dar e peste tot în lume şi parcă nicăieri prăbuşirea nu-i atât de dramatică.
Traian Băsescu nu urlă ca muşcat de şarpe la guvernul pe care l-a moşit să opereze urgent reduceri de personal de 20% pentru că ar fi vreun scelerat lovit de apoplexie în studioul postului public de radio. Preocupat, infinit mai mult decât o arată, de viitorul său politic imediat, preşedintele, care la rândul lui a făcut parte dintr-un guvern de criză, ştie cât de neagră-i situaţia. Dar nici măcar el - marele bărbat politic vag intuit în comunicatele lui Turcan şi iţit aparent surprinzător pe terasele şi tăpşanele patriei - n-o spune răspicat. România e pe buza incapacităţii de plată. O recentă întâlnire a ministrului Finanţelor cu ordonatorii de credite a devoalat grozăvia pe care o păstoreşte Cabinetul Boc: dacă nu se operează în regim de urgenţă amputarea cu minim 11% a tuturor cheltuielilor publice (deci nu doar a fondului de salarii), septembrie este ultima lună când statul mai poate plăti lefuri în sistemul bugetar şi pensii. Informaţia a fost, însă, ţinută, din motive extrem de lesne intuibile într-un an cu alegeri prezidenţiale, la sertar.
Dacă întâlnirea de azi a coaliţiei, generată de al nu-ştiu-câtelea ultimatum reciproc pe relaţia PD-L - PSD, ar pleca de la tabloul mai sus descris, iar obiectul ei ar fi găsirea unor măsuri disperate de a feri ţara de crahul economic iminent, i-aş putea suspecta pe liderii "Parteneriatului pentru România" de un acces de responsabilitate politică, fie ea şi tardivă. Nenorocirea e că nu disperarea-i mână-n luptă, ci negocierea beneficiilor şi imunităţilor personale. Pentru că, deşi pe marginea şanţului se discută despre măsurile anticriză ale guvernării comune, în spatele gardului se târguiesc, într-un pachet complex, atitudinea comisiilor parlamentare de anchetă şi cea a procurorilor.
Pedeliştii sunt terifiaţi (împinşi, evident, de la spate din dealul Cotrocenilor) că, după ce nu au mai avut de ales şi au sacrificat-o pe Monica Iacob Ridzi, valul dezvăluirilor pare să zguduie fundaţia carierei politice dubioase a Elenei Udrea. Şi nu îngrijorarea faţă de efectele vreunei conspiraţii a nedreptăţii împotriva ministrului Turismului e sentimentul care domină marile spirite din Modrogan, că doar n-au târguit împreună cu "Sexy-Buzoianca" perdelele, spoturile publicitare cu "Land of choice" de pe Eurosport şi CNN, tonerele, indulgenţa televiziunilor, ţarcurile cu oi ale lui Flutur şi cântarea lui Bregovici. Frica de precedent şi de mânia stăpânului îi face să se aricească băţos în relaţia cu pesediştii. Pe de o parte, dacă (după Ridzi) îşi rupe gâtul şi Udrea, înseamnă că absolut nimeni nu mai e imun şi poate fi executat în Parlament. Pe de altă parte, orice atac la protejata preşedintelui e perceput ca un soi de lezmajestate care se pedepseşte drastic.
Unde au dreptate portocaliii (la nivelul unor principii care nu-i dau nici pe ei, spărgătorii de guverne, afară din casă) este în condamnarea jocului dublu, strict electoral, al patrenerilor roşii de coaliţiei. Nu trebuie să fii vreun fin analist ca să vezi cu ochiul liber că pesediştii sunt aliaţi la guvernare cu pedeliştii şi joacă în Parlament, împreună cu liberalii, împotriva pedeliştilor. La nivel de justificare, sună al dracu' de bine explicaţia potrivit căreia nu pot fi tolerate ilegalităţile şi risipa banului public nici măcar de dragul stabilităţii coaliţiei. E, însă, de domeniul evidenţei că, după ce a găsit o breşă în platoşa altădată inexpugnabilă a preşedintelui, PSD sapă adânc, în beneficiu propriu, la lărgirea fisurii. E un moment politic greu de ratat (şi e impardonabil s-o faci) dacă te consideri partid articulat.
Achile Peleianul a avut doar un călcâi sensibil şi s-a prăbuşit, cât era el de lung şi de fălos, răpus de săgeata otrăvită a frumosului Paris, în faţa zidurilor Troiei. Traian Băsescu o are pe Elena Udrea, iar nişte băieţi deştepţi şi bine orientaţi par a fi intuit metoda prin care autointitulatul şef al statului poate fi îngenuncheat şi pus cu capu-n ţărână în spatele zidurilor Cotrocenilor. Pentru că iarna nu-i ca vara şi, spre deosebire de mitologicul erou grec care asalta neînfricat zidurile celei mai bine apărate cetăţi a epocii, Zeus Pehlivanul scuipă cu apă de foc de după zidurile unei fortăreţe care l-a izolat de oamenii care l-au dus în triumf acolo.
P.S După ce am publicat textul în ziar, am constatat că şi Radu Tudor băgase din (acelaşi) călcâi. În faţa acestei coincidenţe stranii, nu-s decât trei variante: ori ne schimbă mogulu' setările, ori mă apuc să citesc iar ziarul unde-s redactor şef, ori aştept confirmarea informaţiei şi din a treia sursă, poate scot de-o ştire.
Citește pe Antena3.ro
