x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun „Cum sa pierzi un miliard" - Gaura in gestiunea Pentagonului

„Cum sa pierzi un miliard" - Gaura in gestiunea Pentagonului

de Andy Stanescu    |    02 Aug 2007   •   00:00
„Cum sa pierzi un miliard"  -  Gaura in gestiunea Pentagonului

Tot tintind cu degetul aratator inspre paiul din ochiul inamicului ce furnizeaza arme insurgentilor din Irak, nr. 1 de la Casa Alba a uitat de barna infipta in nasul subtire si bine antrenat al departamentului apararii din Statele Unite ale Americii.

Tot tintind cu degetul aratator inspre paiul din ochiul inamicului ce furnizeaza arme insurgentilor din Irak, nr. 1 de la Casa Alba a uitat de barna infipta in nasul subtire si bine antrenat al departamentului apararii din Statele Unite ale Americii. Spre placuta aducere aminte, Oficiul Guvernamental pentru Audit (GAO) ce isi are sediul in Washington DC, a dat publicitatii un raport potrivit caruia Pentagonul nu poate justifica lipsa din gestiune a 110.000 de semiautomate si mitraliere, 80.000 de pistoale, 135.000 de scuturi blindate, 115.000 de casti, precum si alte accesorii destinate initial armatei irakiene.


DETURNARE. Echipamentele cu pricina figureaza in registrele de inventariere ca fiind destinate „noii armate irakiene", relateaza postul de televiziune ABC citat de Mediafax. Numai ca armele, ce ar fi trebuit sa ajunga in depozitele discipolilor irakieni in perioada iunie 2004-septembrie 2005, s-au pierdut inexplicabil pe traseu. „Inca din 2004, armata SUA nu a mai colectat documente care sa confirme primirea echipamentelor, numarul acestora sau unitatile irakiene unde au ajuns", au constatat angajatii GAO. Mai mult decat atat, inalti responsabili ai guvernului de la Ankara au semnalat faptul ca militantii kurzi ce comit atacuri transfrontaliere, indreptate impotriva obiectivelor militare si civile din sud-estul Turciei, au intrat in posesia armelor ce ar fi trebuit livrate armatei irakiene, a carei intretinere i-a costat pe contribuabilii de peste ocean 19,2 miliarde de dolari, in ultimii 4 ani.


SUBEVALUARE. Intr-un interviu acordat postului de televiziune CNN, vicepresedintele Dick Cheney a evitat sa comenteze pe marginea raportului pomenit mai sus, recunoscand in schimb ca s-a inselat in 2005, atunci cand aprecia ca atacurile insurgentilor irakieni erau pe sfarsite. "Evaluarea mea de la acea vreme - care s-a dovedit incorecta - se baza pe faptul ca aveau loc alegeri libere in Irak: alegerea guvernului interimar, ratificarea Constitutiei, alegerea unui guvern permanent. Fusesera inregistrate unele succese, il judecam pe Saddam Hussein. Credeam ca aceste momente-cheie vor contracara insurgenta. Este clar ca nu s-a intamplat asa. Insurgenta s-a dovedit a fi mai puternica", s-a scuzat vicepresedintele.


Cheney, considerat a fi „arhitectul" interventiei militare in Irak, a justificat, in interviul citat de Reuters, strategia aplicata pana in prezent in Irak: „Administratia din care fac parte va continua sa trimita trupe in Irak daca va avea aceasta posibilitate. Sunt convins ca deciziile pe care le-am luat in Irak si Afganistan au fost cele corecte".

×
Subiecte în articol: magazin