x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun A supravieţuit unei căderi de la etajul cinci

A supravieţuit unei căderi de la etajul cinci

de Jurnalul National    |    16 Ian 2008   •   00:00

Zicala “Există un Dumnezeu al beţivilor” s-a dovedit adevărată pentru un croat de 35 de ani care a scăpat cu răni uşoare după ce a căzut de la etajul al cincilea în casa scării unui imobil

Zicala “Există un Dumnezeu al beţivilor” s-a dovedit adevărată pentru un croat de 35 de ani care a scăpat cu răni uşoare după ce a căzut de la etajul al cincilea în casa scării unui imobil, relatează AFP. “Dacă n-aş fi fost beat, n-aş fi supravieţuit unei asemenea căzături”, a declarat Goran Cica, pentru cotidianul Jutarnji List. Accidentul a avut loc marţi, la Split (sud), când, după o petrecere cu prietenii, Cica s-a urcat pe balustrada scării pentru a se lăsa să alunece, însă şi-a pierdut echilibrul şi a căzut de la circa 15 metri. “Când eram copil obişnuiam să cobor alunecând pe balustradă. Am încercat şi acum, însă am căzut imediat”, a povestit el. După ce a fost spitalizat pentru o scurtă perioadă de timp, bărbatul a ieşit din spital cu un dinte spart, o entorsă la gleznă  şi câteva zgârieturi la cap.

×
Subiecte în articol: magazin