x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Agresivitatea este acceptată în afaceri de europeni şi americani

Agresivitatea este acceptată în afaceri de europeni şi americani

de Corina Andriuta    |    22 Iul 2010   •   00:00

Chiar dacă ni se pare ciudat, tratativele purtate pe un ton agresiv sunt utile pentru europeni şi americani. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea franceză INSEAD şi Universitatea Berkeley (SUA) au descoperit că tonul agresiv în negocieri este util când este vorba de europeni sau americani, însă este inutil pentru asiatic



Conform gazeta.ru, în cadrul Universitatea Berkeley a fost dezvoltat un studiu la care au luat parte 67 de studenţi din SUA şi Europa şi 67 de studenţi din Asia. Acestora li s-a propus o situaţie ipotetică, de vânzător de telefonie mobilă pe internet. La finalul studiului s-a putut observa că primul grup propus studiului a acceptat, faţă de contingentul asiatic,  mult mai uşor agresivitatea venită din partea clienţilor în timpul negocierilor de vânzare a respectivei aparaturi

×
Subiecte în articol: special observator lumea