x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu premiate la Palm Springs Festival

Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu premiate la Palm Springs Festival

de Nicoleta Craciun    |    14 Ian 2008   •   00:00
Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu  premiate la Palm Springs Festival

Actriţele Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu au fost distinse, duminică, cu FIPRESCI Award Best Actress, la cea de a 19-a ediţie a Festivalului de la Palm Springs, pentru rolurile din filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”

Actriţele Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu au fost distinse, duminică, cu FIPRESCI Award Best Actress, la cea de a 19-a ediţie a Festivalului de la Palm Springs, pentru rolurile din filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”

Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu, Otilia şi Gabiţa din “4,3,2”, au primit premiul FIPRESCI al criticilor internaţionali de film.

 

Un juriu special, format din critici de film internaţionali, a desemnat propunerea Croaţiei pentru Oscar, “Armin”, regizat de Ognjen Svilicic, drept cel mai bun film într-o limbă straină.

 

Premiul pentru cel mai bun actor a fost acordat lui Song Gang, pentru rolul din “Secret Sunshine”, regizat de Lee Chang-dong (Coreea de Sud).

 

De asemenea, juriul internaţional a ales productia germană “Hounds” pentru premiul “New Voices / New Visions”, iar actorul Nadav Schirman a primit premiul John Schlesinger. Premiul pentru debut a fost acordat filmului “The Champagne Spy”, de Meragel Hashampaniya.

 

Anamaria Marinca a devenit cunoscută, mai mult în străinatate decat în România, cu rolurile ei din televiziune. A câstigat, în 2005, premiul BAFTA pentru rolul din productia TV britanica “Sex Traffic”. Ulterior, a filmat în Marea Britanie pentru serialul “Hotel Babylon”, difuzat pe BBC One, iar în România, pentru filmul lui Francis Ford Coppola, “Tinerete fără tinereţe”/ “Youth Without Youth”. Un alt proiect pentru care a lucrat în 2007- o mini-serie TV realizată tot pentru BBC One, cu titlul “The Last Enemy” - a fost filmat în Marea Britanie şi România. Actriţa locuieşte, în prezent, la Londra.

“4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” este primul film în care joacă în limba română.

Partenera Anamariei Marinca din “4,3,2”, Laura Vasiliu, este angajată a Teatrului “Tony Bulandra” din Târgovişte. Ea a mai apărut în filme precum “Callas Forever” (2002), regia Franco Zeffirelli, şi “Second Hand” (2005), în regia lui Dan Piţa. Laura Vasiliu a filmat şi în Italia, pentru producţia “Noaptea”, interpretând rolul unei românce sosite în peninsulaă pentru a lucra şi care este suspusă la numeroase umilinţe.

 

Cea de-a 19-a ediţie a Palm Springs Festival, încheiată sâmbătă, a fost, potrivit directorului festivalului, Darryl Macdonald, cea mai mare de până acum, pentru proiecţiile din cadrul festivalului vânzându-se bilete de un milion de dolari.

La Palm Springs Festival au fost proiectate 212 de filme din 66 de ţări.

 

×