x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Andi Moisescu: Mesajul doamnei Udrea m-a convins. Şi anul ăsta merg în Austria!

Andi Moisescu: Mesajul doamnei Udrea m-a convins. Şi anul ăsta merg în Austria!

de Adriana Paduraru Vaduva    |    11 Dec 2009   •   00:00
Andi Moisescu: Mesajul doamnei Udrea m-a convins. Şi anul ăsta merg în Austria!
Ce ar cuprinde, după părerea ta, un top 5 al celor mai bune/savuroase replici din reclame?
Mi-aş aduce mai întâi aminte de patru foarte bune: Probleme, Gogule? (Unirea), Nişte ţărani... (Cava D'oro), Dorele, ne mişcăm şi noi mai cu talent? (Unirea), Laser, frate! (Teletech). Şi-aş pune şi una complet razna, dar care e imposibil de uitat: V-am prins, vrăjitoarelor! (Felix Computer).

 

Ne-ai obişnuit ca în fiecare emisiune să porţi un tricou cu câte un mesaj. Cine este "autorul" mesajelor şi cum s-a ajuns la aceste "boabe de înţelepciune"?
Tricourile cu mesaj reprezintă unul dintre secretele mele. Mă rog, ale emisiunii vreau să spun. Am ajuns să facem asta în urmă cu vreo doi ani, atunci când am început campania de bun-simţ. E o mai veche obsesie a mea, cu care echipa Apropo TV a fost de acord, căci n-avea de ales. După un sezon întreg, în care campania a generat mesaje de tipul "vrei să asculţi muzică la mobil, ia-ţi căşti", am trecut la pasul al doilea. Atitudine pură. Şi de aici încolo, aşa cum spuneam, e secret. Când o să se desecretizeze dosarul Hayssam, o să spun şi eu cine e autorul mesajelor din Apropo TV.

 

Unde-ţi vei petrece Sărbătorile? Te-a convins mesajul doamnei Udrea - România, land of choice - şi vei renunţa anul acesta la Austria?
Mesajul doamnei Udrea m-a convins. Şi anul ăsta merg în Austria, la schi. Ceea ce, mai mult ca sigur, voi face câţiva ani buni de aici înainte.

 

Cei mici sunt fascinaţi de reclame. Copiii tăi au reclame preferate?
Sunt încă prea mici să-mi dau seama de asta. Deocamdată David e prins de povestea locomotivei Thomas, un real succes de marketing, după părerea mea. Eu ştiu foarte bine asta, dar mi-e imposibil să lupt cu ea. E prea bine construită. E ca şi cum m-aş lupta cu propriul copil. Ceea ce n-am să fac niciodată. Aştept să mai crească. O să se prindă el singur la un moment dat. Sper să mă ţină banii până atunci.

 

Ai cumpărat vreodată un produs doar pentru că "ţi-au luat ochii" reclamele sau ambalajul?
Da. Şi-am făcut-o cu sufletul împăcat. Eu nu detest publicitatea. Pe mine mă scoate din minţi doar publicitatea prost făcută. Pe cea bine făcută o iubesc.

 

Am avut eleva porno, elevul porno, piticul porno, profesoara porno, pensionara porno. Mai lipseşte ceva din această pleiadă de "vedete". La ce putem să ne mai aşteptăm?
În România? Ne putem aştepta la orice.

×
Subiecte în articol: vedete