Armata americană a anunţat lansarea contului său oficial pe Facebook, precum şi deschiderea unui birou pentru "mijloacele de informare socială" pe Internet. În mod ironic, accesul soldaţilor la site-urile de socializare pe Internet este restricţionat, anunţă AFP, citată de antena3.ro.
Purtătoarea de cuvânt Lindy Kyzer a anunţat: "Tinerii de astăzi nu urmăresc ştirile de seară. Ei au prieteni cu care împărtăşesc informaţii pe Twitter sau Facebook. Dacă nu suntem prezenţi în aceste spaţii, atunci nu vom vorbi despre armată".Pagina oficială a armatei pe Facebook are deja peste 8.000 de abonaţi, a mai spus Kyzer. Printre cei care utilizează site-ul se numără soţii ale soldaţilor în căutare de sfaturi de la alte familii de militari, precum şi tineri recruţi care aşteaptă să fie mobilizaţi.
Armata americană are şi un cont oficial pe Twitter, lansat anul trecut. Însă, startul pe Twitter a fost mai lent, cu aproximativ 5.000 de utilizatori.
Pe de altă parte, nu toţi militarii pot utiliza site-ul de socializare din cauza restricţiilor legate de securitatea informatic.
Comandanţii, însă, se pot exprima liber pe Internet. Generalul Ray Odierno, comandantul forţelor americane în Irak, are peste 5.000 de "prieteni" pe Facebook.