x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Atenţie, cad vaci!

Atenţie, cad vaci!

de Jurnalul National    |    08 Noi 2007   •   00:00

Washington, 7 nov (Rompres) Doi americani soţ şi soţie au scăpat cu viaţă după ce o vacă a aterizat de la 60 de metri inălţime direct pe maşina lor

Washington, 7 nov (Rompres) Doi americani soţ şi soţie au scăpat cu viaţă după ce o vacă a aterizat de la 60 de metri inălţime direct pe maşina lor, relatează site-ul Ananova, citat de Rompres.Â

Charles şi Linda Everson au avut şocul vieţii cănd cornuta s-a prăbuşit pe maşina lor, după ce a alunecat de pe o colină din localitatea Manson, la est de Seattle.

Charles Everson a povestit că şocul psihic a fost atăt de mare, incăt a continuat să conducă incă doi kilometri, pănă a oprit maşina pe dreapta. Maşina a fost grav avariată, cu parbrizul spart şi caroseria indoită.

Cuplul se afla in vacanţă, sărbătorindu-şi prima aniversare a nunţii.

Potrivit unui reprezentant al poliţiei, vaca "zburătoare" avea o greutate de aproximativ 270 de kilograme.

×
Subiecte în articol: magazin