x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Automobilele japoneze, dotate cu instalaţii de aer condiţionat ce difuzează molecule de vitamina C

Automobilele japoneze, dotate cu instalaţii de aer condiţionat ce difuzează molecule de vitamina C

29 Iul 2010   •   00:00

Constructorul japonez de automobile Nissan a anunţat că viitoarele sale modele vor fi echipate cu scaune antistres şi instalaţii de aer condiţionat ce difuzează molecule de vitamina C, pentru hidratarea pielii.



"Vrem ca şoferii să simtă că este mai sănătos să te afli la volan decât în aer liber", a declarat un inginer de la Nissan, cu ocazia unei demonstraţii care a fost organizată pe circuitul de teste de la Yokosuka, din apropiere de Tokyo.

Constructorul nipon intenţionează să îşi echipeze viitoarele modele cu un tip de aparat de climatizare care trimite în interiorul maşinii aer îmbogăţit cu molecule de vitamina C, pentru a hidrata pielea, şi un sistem de purificare a aerului pe bază de ioni negativi, conceput de grupul japonez Sharp, specializat în produse electronice, informează Agerpres.

În plus, scaunele şoferilor vor încorpora tehnici concepute de agenţia spaţială americană (NASA) pentru a ameliora circulaţia sangvină şi pentru a reduce riscul de apariţie a durerilor de spate în timpul călătoriilor pe distanţe mari.

Grupul Nissan a conceput, totodată, un cronometru electronic special, al cărui scop este de a ameliora relaţiile familiale, reamintindu-i din timp conducătorului auto datele de naştere ale membrilor familiei sale, dar şi alte evenimente importante.

×
Subiecte în articol: lumea