x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Belgia, pregătită să primească răniţi din Fâşia Gaza

Belgia, pregătită să primească răniţi din Fâşia Gaza

de Veronica Micu    |    14 Ian 2009   •   00:00

Belgia aştepta marţi seara evacuarea "în următoarele ore" a şapte copii răniţi în timpul ofensivei israeliene din Gaza, a indicat Ministerul belgian al Afacerilor Externe citat de AFP şi Agerpres.



Un avion Embraer cu echipament medical la bord aşteaptă "ultimele autorizaţii" ale guvernului egiptean, pentru a putea părăsi Bruxellesul cu destinaţia El-Arish, un oraş egiptean situat la circa 60 de km de Fâşia Gaza, a precizat un purtător de cuvânt al ministerului de externe. Acesta urma să ia la bord şapte copii sosiţi în ambulanţe marţi după-amiază pentru a fi evacuaţi către spitalele belgiene. Guvernul belgian şi-a dat acordul pentu operaţiunea de evacuare a copiilor palestinieni răniţi încă de vineri, a declarat premierul acestei ţări, Herman Van Rompuy. În schimb, trimiterea în regiune a unei echipe medicale şi de ajutoare umanitare la bordul unui aparat C-130 aparţinând armatei belgiene, a fost anulată, după aşteptarea, vineri, a autorizaţiilor egiptene.

×
Subiecte în articol: lumea