Potrivit ziarului The Guardian, oficialii Bisericii Catolice au interzis folosirea bisericilor din Roma la filmările celei de-a doua părţi a filmului bazat pe povestea din carte
Biserica Catolică se răzbună pe Dan Brown, autorul controversatei cărţi Codul lui Da Vinci. Potrivit ziarului The Guardian, oficialii Bisericii Catolice au interzis folosirea bisericilor din Roma la filmările celei de-a doua părţi a filmului bazat pe povestea din carte. Producătorii peliculei, care se va intitula Angels & Demons, au cerut să filmeze cîteva scene în două biserici din Roma, Santa Maria del Popolo şi Santa Maria della Vittoria, însă solicitarea a fost respinsă sec de dioceza din capitala italiană, informează Rompres. Oficialii Bisericii au fost înfuriaţi după lansarea pe marile ecrane a primei părţi a filmului, care sugerează că Iisus a avut un copil cu Maria Magdalena şi că secta catolică Opus Dei comite crime pentru păstrarea acestui secret. “Avînd în vedere ceea ce sugerează povestea Codului lui Da Vinci, interzicerea filmărilor în biserici pentru Angels & Demons a fost o decizie automată. De fapt, numele Dan Brown a fost de ajuns”, a declarat Marco Fibbi, purtător de cuvînt al diocezei. Angels & Demons, în care va apărea din nou Tom Hanks, în rolul lui Robert Langdon, s-ar putea să-i înfurie şi mai mult pe catolici, în contextul în care se axează pe o sectă misterioasă, care doreşte să distrugă instituţia papală şi să omoare şi mutileze cardinali, lăsîndu-le cadavrele în două biserici.
Aleasa inimii sau menajeră?
Un italian de 43 de ani de ani nu a ezitat să
o răpească pe fosta iubită pentru a o duce acasă şi a o obliga să-i spele
vasele, hainele şi să-i calce rufele, potrivit cotidianului La Stampa, relatează
Rompres. Nefericita tînără se afla într-un bar din Genova, cînd fostul său
iubit a pătruns în local, a urcat-o cu forţa în maşină şi a dus-o la el acasă
pentru a obliga să-i facă menajul. Alertată de un prieten al familiei, martor
al scenei din bar, poliţia a intervenit şi l-a plasat pe bărbat în arest pentru
răpire.
O septuagenară din China a avut nevoie de îngrijire medicală după ce a sărit cu coarda în fiecare zi, timp de o săptămînă, pentru a se răzbuna pe o vecină, relatează Rompres. Femeia, pe nume Zhang, în vîrstă de 70 de ani, a sărit cu coarda în fiecare noapte, în casă, după ce vecina de la etajul de dedesubt a înfundat o ţeavă de la baie şi a lăsat-o fără apă la toaletă. “N-a vrut să desfunde acea ţeavă şi m-a enervat cumplit. Aşa că a trebuit să mă răzbun”, a declarat femeia. Ea a trebuit totuşi să abandoneze regimul de săruturi nocturne cu coarda, după ce presiunea arterială i-a crescut foarte mult şi a avut nevoie de tratament medical. Pînă la urmă, însă, povestea s-ar putea să aibă un sfîrşit fericit pentru Zhang − comunitatea locală a promis că o va convinge pe vecina de dedesubt să repare ţeava înfundată.
Thailandeză arestată pentru că nu s-a ridicat în onoarea regelui
O thailandeză riscă 15 ani de închisoare după ce a fost arestată pentru că a refuzat să se ridice în picioare în timpul difuzării unui imn regal care precedă fiecare proiecţie în cinematografe, a anunţat poliţia, relatează Rompres. Ratchapin Chancharoen, 28 de ani, a fost reţinută duminică seară de poliţia din Bangkok şi inculpată pentru insultă adusă monarhiei şi regelui Thailandei Bhumibol Adulyadej. Ea tocmai văzuse la cinematograf filmul “The Other Boleyn Girl”, despre poveştile de dragoste ale suveranului englez Henric al VIII-lea. Înainte de fiecare proiecţie de film în Thailanda, spectatorii trebuie să se ridice cînd defilează pe ecran imagini ale regelui Bhumibol, însoţite de un imn regal. Duminică seară, spectatorii şi-au exprimat supărarea în legătură cu faptul că Ratchapin a refuzat să se ridice, iar aceasta le-a răspuns folosit “cuvinte nepoliticoase”, a indicat poliţia. Ea a putut să vadă filmul, însă la sfîrşit a fost arestată. În timpul interogatoriului, ea a afirmat doar că “face ce vrea”, a declarat un anchetator, Charoen Srisalak. În aprilie, un alt thailandez a fost inculpat pentru crimă de lezmajestate pentru că a refuzat să se ridice, în aceleaşi circumstanţe, înainte de proiecţia unui film. La 80 de ani, regele Bhumibol este cel mai vechi suveran în exerciţiu din lume (62 de ani de domnie).
SUA: A cerut suspendarea sentinţei pentru că judecătoarea şi procurorul aveau o relaţie
Un condamnat la moarte a cărui execuţie este prevăzută marţi în Texas (sud) a cerut o suspendare de ultim moment, afirmînd, pe baza unei mărturii, că judecătoarea şi procurorul aveau o aventură în momentul procesului său, relatează Rompres. Charles Hood, 38 de ani, a fost condamnat la moarte în 1990 pentru asasinarea cu un an înainte a patronului său şi a iubitei acestuia din urmă. El urma să fie executat marţi la ora locală 18:00 (23.00 GMT) la închisoarea din Huntsville.
Amprentele sale au fost găsite peste tot la locul crimei şi a fost arestat la volanul maşinii victimelor, în posesia bijuteriilor, cardurilor de credit, hainelor lor. Însă avocaţii săi au depus săptămîna trecută mărturia sub jurămînt a unui fost coleg al procurorului însărcinat cu afacerea din 1990, care afirmă că era de notorietate publică în perioada procesului că acesta din urmă avea o relaţie cu judecătoarea de mai mulţi ani.
Intervievaţi de presa locală, nici unul dintre cei doi, care lucrează în prezent ca avocaţi, nu a dorit să comenteze. Mai mulţi profesori de etică juridică au scris curţii texane de apel însărcinată cu recursul şi guvernatorului statului, Rick Perry, pentru a semnala că, dacă se dovedeşte adevărată, această legătură face condamnarea lui Hood invalidă.
Cel mai bogat cîine din lume a pierdut 10 milioane de dolari
“Trouble”, bichonul maltez care a primit 12
milioane de dolari moştenire de la stăpîna sa extrem de bogată Leona Helmsley,
a fost privat de o bună parte din averea sa de un tribunal de New York,
relatează Rompres. O judecătoare din Manhattan a decis să-i ia 10 milioane de
dolari cîinelui pentru a-i atribui unei asociaţii de caritate, a precizat New
York Post. Leona Helmsley, văduva magnatului din domeniul imobiliar Harry
Helmsley, deţinea, potrivit revistei Forbes, o avere de 2,5 miliarde de dolari,
un imperiu imobiliar care conţinea între altele Empire State Building.
Magistratul a decis, totodată, că doi dintre nepoţii dezmoşteniţi ai văduvei,
decedată la 20 august 2007 la 87 de ani, vor primi şase milioane de dolari. Alţi
doi nepoţi au moştenit fiecare cinci milioane de dolari, cu condiţia să meargă
să se reculeagă cel puţin o dată pe an la mormîntul tatălui lor. Cei doi dezmoşteniţi
nu primiseră nici măcar un cent, din “motive pe care le cunosc”, potrivit
testamentului, care nu a oferit mai multe explicaţii. Judecătoarea Renée Roth a
estimat că miliardara nu era în deplinătatea facultăţilor mintale în momentul
redactării testamentului. La cîteva luni după ce a primit moştenirea, cîinele
Trouble (“Problemă”) a primit ameninţări şi a fost dus din New York în Florida
de fratele defunctei, care a primit 10 milioane de dolari şi este însărcinat să
aibă grijă de animal.