x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Bobby Fischer a încetat din viaţă

Bobby Fischer a încetat din viaţă

18 Ian 2008   •   00:00
Bobby Fischer a încetat din viaţă

13:46 Fostul campion mondial la şah, americanul Bobby Fischer, a murit, vineri, la Reykjavik, în Islanda, la vârsta de 64 de ani, a anunţat cotidianul italian Corriere della Sera. • VIDEO : Rezumatul istoricului meci Bobby Fischer - Boris Spassky(1972)

Fostul campion mondial la şah, americanul Bobby Fischer, a murit, vineri, la Reykjavik, în Islanda, la vârsta de 64 de ani, a anunţat cotidianul italian Corriere della Sera.

Fischer a fost unicul şahist de origine americană care a câştigat titlul de campion mondial, la 1 septembrie 1972, după ce l-a învins pe sovieticul Boris Spassky. El a pierdut titlul mondial la 3 aprilie 1975, deoarece a refuzat să-şi apere trofeul în faţa aceluiaşi Spassky.

Potrivit BBC, Fischer era foarte bolnav de mai mult timp. El a obţinut cetăţenia islandeză în 2005, evitând astfel să fie deportat în SUA, unde era acuzat că a încălcat legile deoarece a disputat un meci în Iugoslavia, în 1992.

  • Mediafax

 

Rezumatul istoricului meci Bobby Fischer - Boris Spassky(1972)

 

 

×
Subiecte în articol: magazin