x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Brad Pitt, gangster într-o comedie neagră

Brad Pitt, gangster într-o comedie neagră

03 Noi 2010   •   00:00
 Brad Pitt, gangster într-o comedie neagră

Brad Pitt va juca rolul unui mafiot, sub bagheta regizorului care l-a distribuit în rolul lui Jesse James în anul 2007



Soţul Angelinei Jolie va face din nou echipă cu Andrew Dominic, regizorul peliculei "Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford", pentru o comedie neagră intitulată "Cogan's Trade", informează Hollywood Reporter. Potrivit surselor, Dominic încearcă să readucă pe marele ecran mai mulţi actori din echipa care a lucrat pe platurile de filmare de la "Jesse James", precum Sam Rockwell şi Casez Afflek, cărora li s-ar putea alătura Mark Ruffalo şi Javier Bardem. Producătorii nu au anunţat încă nici o dată oficială de începere a filmărilor, producţia aflându-se încă  în stadiul de proiect.

Scenariul filmului este construit în jurul personajului Jackie Cogan, un gangster care investighează un jaf produs în timpul unei partide de poker cu mize ridicate, desfăşurat sub protecţia mafiei.Filmul va fi produs de casa de film Inferno, care în prezent negociază distribuţia peliculei "The Grey", regizată de Joe Carnahan, "curtându-l" pe Liam Neeson, şi se află ân post-producţie pentru filmul "The Killer Elite", cu Jason Statham, Clive Owen şi Robert de Niro.

Până atunci, fanii îl vor putea auzi pe Brad Pitt luna aceasta, după lansarea filmului de animaţie, "Megamind" - unde şi-a împrumutat vocea pentru personajul Metro Man. Actorul mai pregăteşte trei producţii cinematografice care vor avea lansarea anul viitor: "The Tree of life", "Moneyball" şi "Happy Feet 2 in 3D", ultimele două fiind în etapa de post-producţie.

×