x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Britney Spears a lansat primul album din ultimii patru ani, salutat de critică

Britney Spears a lansat primul album din ultimii patru ani, salutat de critică

de Jurnalul National    |    01 Noi 2007   •   00:00

Căntăreaţa americană de muzică pop Britney Spears, care in ultimii ani s-a făcut remarcată doar prin comportamentul excentric, şi-a lansat primul album din ultimii patru ani, "Blackout", care a fost foarte apreciat de critici, informează AFP, citat de Mediafax.

           Noul album al căntăreţei americane Britney Spears, "Blackout", a fost lansat la 30 octombrie, cu două săptămăni mai devreme decăt a fost programat, după ce mai multe căntece au apărut pe internet.

           Dificultăţile personale cu care s-a confruntat căntăreaţa in vărstă de 25 de ani şi prestaţia dezastruoasă din timpul galei premiilor MTV Video Music de anul acesta i-au făcut pe mulţi critici să spună că Spears şi-a incheiat deja cariera. Mult trămbiţata intoarcere a căntăreţei a fost ridiculizată după ce Britney a apărut pe scena galei MTV imbrăcată ca o dansatoare de strip-tease, intr-un costum cu bikini negru şi cizme lungi cu toc, şi a inceput să mimeze versurile noului ei single "Gimme More".

           Chiar dacă albumul "Blackout" a fost intămpinat cu descrieri variate, de la "triumfal" la "groaznic", majoritatea criticilor sunt pozitive. "Britney Spears nu a reuşit să se piardă de paparazzi in decursul ultimelor luni, dar se pierde cu bucurie in muzica de pe noul album", scrie criticul de la USA Today.

           New York Times califică albumul drept "tonic şi fără remuşcări", dar subliniază faptul că la acesta au lucrat foarte mulţi tehnicieni şi se intreabă care este implicarea reală a lui Britney Spears.

           Alţi critici sunt de părere că albumul ascunde personalitatea lui Britney Spears. "Pe numeroase melodii vocea lui Britney este atăt de lucrată că nici nu mai seamănă cu cea a unei fiinţe umane", scrie New York Daily News. "Dacă o păpuşă gonflabilă ar putea să cănte, aşa ar suna melodiile sale", continuă jurnalul.

           Marţi, Spears a obţinut dreptul de a-şi vizita copiii, Sean Preston, in vărstă de doi ani, şi Jayden James, in vărstă de un an, de trei ori pe săptămănă, in prezenţa unei terţe persoane.

           In urma unei noi audieri in procesul de stabilire a custodiei celor doi copii, care a avut loc vineri, judecătorul a decis ca cei doi băieţi să rămănă cu tatăl lor, Kevin Federline. Starul pop trebuie să se supună in continuare unor teste antidrog şi antialcool şi să frecventeze cursuri de creştere a copiilor. Spears trebuie să se asigure că locuinţa sa nu reprezintă un pericol pentru copii şi să aibă in maşină scaune speciale pentru cei mici.

           O nouă audiere in cazul procesului de stabilire a custodiei va avea loc la jumătatea lunii ianuarie.

×
Subiecte în articol: magazin spears britney britney spears