Două infirmiere, colege în acelaşi spital, au descoperit că sunt surori după ce le-a atras atenţia marea asemănare dintre ele. Holly Hoyle O'Brien lucra de două luni la Doctors Hospital din Sarasota (Florida) când echipei de infirmiere i s-a alăturat Meagan Hughes. Asemănările le-au determinat să îşi facă un test ADN, în urma căruia au aflat că sunt surori, relatează marţi AFP.
Cele două femei, de 46 şi 44 de ani, au fost adoptate din Coreea de Sud în anii 1970 de două familii americane diferite. Prima, Holly Hoyle O'Brien, născută Pok-nam Shin, a fost adoptată la vârsta de nouă ani şi a crescut în statul Virginia (estul Statelor Unite). La câteva sute de kilometri spre nord, sora ei mai mică, Meagan Hughes, născută Eun-Sook Shin, şi-a petrecut copilăria în statul New York.
Când cele două infirmiere au fost angajate la un interval de câteva săptămâni în acelaşi serviciu, s-au împrietenit imediat şi şi-au spus povestea, fiind tulburate de asemănările privitoare la originea lor. În trecut, Holly Hoyle O'Brien era atât convinsă că are o soră, încât familia ei adoptivă a luat legătura cu orfelinatul de unde fusese adoptată. Acesta a asigurat-o că niciun membru ale familiei sale nu mai fusese în instituţie.
O'Brien îşi aminteşte că apropierea, la serviciu, de Meagan Hughes era "prea frumoasă să fie adevărată. Mi-am spus că trebuie să facem un test ADN pentru a fi liniştite", a declarat ea în cotidianul local Sarasota Herald-Tribune. Când au venit rezultatele, "eram în stare de şoc, paralizată, aveam o soră", a spus Meagan Hughes.
Sora cea mare, care nu are copii, este nerăbdătoare să îşi petreacă concediul cu cele două nepoate ale sale, fiicele lui Meagan Hughes.AGERPRES