x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Casa lui Rimbaud şi Verlaine ar putea reveni la poezie

Casa lui Rimbaud şi Verlaine ar putea reveni la poezie

de Jurnalul National    |    14 Noi 2007   •   00:00

Abandonată de mai mult timp, casa londoneză in care poeţii francezi Rimbaud şi Verlaine au trăit ultimii ani ai relaţiei lor tumultuoase ar putea fi transformată intr-un centru consacrat poeziei, a anunţat asociaţia responsabilă pentru acest proiect, relatează AFP, citat de Rompres.


Abandonată de mai mult timp, casa londoneză in care poeţii francezi Rimbaud şi Verlaine au trăit ultimii ani ai relaţiei lor tumultuoase ar putea fi transformată intr-un centru consacrat poeziei, a anunţat asociaţia responsabilă pentru acest proiect, relatează AFP, citat de Rompres.
 "Lucrurile se mişcă foarte repede", a declarat Graham Henderson, director general al "Poets in the City", o organizaţie fără scop lucrativ, specializată in căutarea de parteneri pentru a finanţa evenimente legate de poezie.
 Casa de cărămidă din Camden, nordul Londrei, era abandonată de mai mulţi ani, insă un om de afaceri a cumpărat-o recent la licitaţie şi este deschis ideii de a transforma casa intr-un centru cultural, a indicat Graham.
 Proprietatea va fi inchiriată timp de zece ani societăţii care va administra centrul cultural, cu ajutorul partenerilor care urmează să fie confirmaţi.
Â

Intrebat in privinţa şanselor de succes ale proiectului, responsabilul s-a declarat "foarte optimist", subliniind că lucrările de renovare sunt deja in curs.
 Casa ar urma să adăpostească un centru cultural dedicat poeziei, precum şi un muzeu care va fi situat probabil in camera in care trăia cuplul.
 In 1872 Arthur Rimbaud şi Paul Verlaine s-au refugiat la Londra, incercănd să scape de controversa suscitată de o relaţie homosexuală intre un adolescent şi un bărbat de două ori mai in vărstă. Cei doi poeţi au avut o viaţă agitată care a dus, un an mai tărziu, la Bruxelles, la o dispută violentă. Verlaine a tras asupra partenerului său de două ori, rănindu-l uşor la incheietura măinii.

×
Subiecte în articol: magazin