Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Promiteam în numărul trecut că o să mai povestim despre ce năzbâtii născoceau strămoşii noştri ca să împiedice gloata de la bucuriile inepuizabile ale plăcerilor carnale.
Însă m-am răzgândit şi o să mă minunez un pic, împreaună cu dumneavoastră, dacă vă vine chef, de viaţa şi sentimentele americanilor, dar mai cu seamă de modul în care aceştia aleg să şi le exprime intim şi public.
Aflaţi aşadar că la magazinele pentru mirese nu se prezintă numai prospături la prima tinereţe, cu lacrima sinceră şi cucernică pe pleoapă, înecând subtil rimelul. Acolo vin şi doamne care se mărită a nu ştiu câta oară cu aceiaşi soţi, fără ca în prealabil să se fi şi desmăritat vreun pic. Iniţial mi-am zis că-i vorba despre vreo reuniune de familie în care subiecţii se pupă public şi se jură pe roşu că se iubesc, după care se îmbată religios împreună, ca la noi de Revelion. Penibil şi-aşa: adică să chem la mine câţiva apropiaţi ca să-i zic soţului că totul e ca-n prima zi şi pentru asta să-mi vâr capu-n voal ar fi ceva!
PARTY. Dar nu. Americanii organizează nunţi în toată regula, de câte ori au dânşii chef. Şi acolo tată părintele împuternicit de Sus să sfinţească legături între oameni le zice iar ca să se jure că iubesc, că nu preacurvesc şi că până moartea îşi va face treaba. Ei zic că da şi apoi se-mbată organizat, la restaurant, cu DJ şi tort.
DILEME. Şi-acum mă întreb următoarele. Unu: ăştia sunt grei de cap şi nu-nţeleg de prima oară că şi-au jurat toate astea şi că, în principiu, ar fi drăguţ să se şi ţină de cuvânt? Doi: popilor de-acolo nu li se pare uşor deplasat să-i pună să se jure după ce s-au mai jurat o dată? Eu una i-aş fi invitat frumos la penitenţă, căci se vede treaba că n-au băgat bine la cap şi au călcat poruncile. După penitenţa sfântă i-aş programa la consiliere de cuplu şi apoi, dacă nu iese, la divorţ. Zic. În fine. Trei: de ce americanii se lasă greu chiar şi-atunci când treburile sunt simple? Adică te pune să juri iubire, fidelitate şi compasiune. Chestii de genul ăsta. I-aş înţelege p-ăştia de la noi să se mai revolte după jurăminte. Adică să zicem că poate erai beată când te jurai că o să te-nmulţeşti iepureşte – cum zice la noi – şi când promiteai că o să-ţi serveşti soţul, în mare, cam ca o sclavă. Şi-atunci da, e de-nţeles că mai încerci o dată, să vezi dacă nu cumva între timp s-au mai relaxat canoanele. Poate de data asta nu te pune decât să speli vase. Şi poate e suficient să faci un singur copil şi poate chiar te lasă să ai bonă. D-astea.
În sfârşit, concluzionez că americanii ori sunt amnezici, ori le pute tot. Pe de altă parte, prin comparaţie cu ei, noi suntem de-a dreptul idioţi. Pentru asta am găsit câteva vorbe grăitoare, dar pe care nu le-am slobozit personal. Zic aşa: „Creştinismul este realist. Nu se avântă în promisiuni de fericire neumbrită de greutăţi (...). Cine aşteaptă numai fericirea de la căsătorie, numai plăceri nu o va putea suporta mult timp”. Genial! Deci d-aia pentru noi ajunge o dată în vreme ce ei mai vor o tură, două. (Anuşka)
Citește pe Antena3.ro
