x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ce şanse aveau? Doi gemeni identici au reuşit incredibila performanţă de a se ciocni pe şosea, unul de altul

Ce şanse aveau? Doi gemeni identici au reuşit incredibila performanţă de a se ciocni pe şosea, unul de altul

26 Noi 2012   •   17:22
Ce şanse aveau? Doi gemeni identici au reuşit incredibila performanţă de a se ciocni pe şosea, unul de altul

Accident mai puţin obişnuit în Marea Britanie, acolo unde doi gemeni identici au fost implicaţi într-o coliziune în urma căruia maşinile conduse de Jake şi Sam Stevens, în vârstă de 18 ani, au suferit pagube serioase, evaluate la 3.000 de lire sterline de către compania de asigurări la care cei doi aveau poliţele încheiate.

Accidentul s-a produs la nici doi kilometri de casa părintească, iar fiecare dintre gemeni dă vina pe celălalt pentru producerea accidentului.

Sam spune că "mă apropiam cu atenţie de o intersecţie, iar maşina mea nu avea mai mult de 5 km/h. Fratele meu a luat virajul cu prea mare viteză şi nu a avut cum evita intrarea pe contrasens", în timp ce Jake, fără a da detalii despre modul în care a fost provocată coliziunea între Opelul Corsa pe care îl conducea şi Renault-ul Clui al fratelui său, îl contrazice: "Oricum, sunt un şofer mai bun".

×