x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Claudia Pavel

Claudia Pavel

de Oana-Maria Baltoc    |    20 Aug 2010   •   00:00
Claudia Pavel
● Ce va aduce nou ca sound, colaborări, cel de-al şaselea album din cariera ta?

Primul single de pe albumul la care lucrez este "Crazy". Am filmat videoclipul între Los Angeles şi Las Vegas, în deşert. Deocamdată avem trei piese pentru noul album. Nu este important când o să finalizăm munca. Important e să scoatem single după single şi să facem videoclipuri. E criză şi nimeni nu prea mai scoate albume pentru că nu se vând. Nu are sens să mă grăbesc. Am făcut la un moment dat un album în 48 de ore, chiar albumul intitulat "48 de ore", şi a fost un eşec. La următorul, "Wrong Girl For That", am muncit doi ani jumătate. Am lucrat numai cu producători de afară pentru acest album, mare parte din cei cu care am colaborat şi la precedentul disc.

Nu am deocamdată în plan nici o colaborare cu români. La clipul pentru "Crazy" am filmat o singură zi. De machiaj s-a ocupat sora mea. Locuieşte în Los Angeles, unde colaborează cu Anastasia Soare, care s-a ocupat de sprâncenele mele. Este un videoclip de imagine, dinamic. Nu am schimbat 10 ţinute, am avut o ţinută şi bună să o ţină omul minte. Am vrut o combinaţie perfectă între imagine şi melodie, în aşa fel încât să nu distragă una atenţia de la cealaltă. Mulţi mă întreabă de ce am optat pentru o singură costumaţie. Am făcut asta pentru că în România se merge pe zece mii de costumaţii într-un videoclip şi nu înţeleg sensul. Nu trebuie să zăpăceşti oamenii.


● Faptul că lucrezi albumul exclusiv în străinătate este o garanţie a succesului?

Pe ceea ce fac eu, da. Eu nu fac muzică de club, care se face foarte bine la noi. Fac pop, pop dance. Şi diferenţele există între ceea ce mi se oferă la noi şi ceea ce găsesc afară. Vorbind de sound, compoziţie, versuri, profunzime, profesionalism, experienţă. De exemplu, lumea încă nu asociază melodia "Don't miss mising you" cu mine, cu un cântăreţ român. Deocamdată nimeni nu poate să facă acest lucru în România.


● Cum a fost drumul de la Cream din trupa Candy până la momentul de azi, la Claudia Pavel?

Am 10 ani de carieră, dar asta nu înseamnă că am învăţat totul. În fiecare zi ascult ce apare nou, încerc să-mi mai însuşesc o nouă tehnică. Îmi doresc să plec o perioadă în SUA şi să iau lecţii de canto cu un profesor de acolo. Până la urmă muzica şi actoria au foarte multe lucruri în comun. Orice cântăreţ este un personaj pe scenă. Au trecut atât de repede aceşti zece ani şi mi se pare că sunt la fel ca la început. Că încă nu ştiu nimic, cu toate că am trecut prin multe: drame, accidente, despărţiri, nenumărate începuturi. Aşa e viaţa. Trebuie să fii tot timpul în stare să o iei de la capăt. Cred că ăsta e secretul. Acum am ajuns la momentul în care visez la o carieră internaţională. Şi lucrez din răsputeri la asta.

De vreo trei ani deja. Şi da, am avut momente, la fel ca oricine, când am vrut să renunţ. Cum s-a întâmplat după ce albumul "48 de ore" s-a dovedit a fi un mare eşec. Începusem să am depresii urâte, să mă gândesc că nu sunt bună de nimic, că nu am succes. Lucruri grele de care ne lovim cu toţii, pentru că altfel nu poţi să evoluezi. Tot în acea perioadă am avut acel accident groaznic, când în urma unui şoc anafilactic am intrat în comă. Abia după ce m-am trezit am realizat că nu trebuie să renunţ la a face ceea ce-mi place. Că nu merita să mai lucrez cu oameni care nu-mi făceau decât rău. La un moment dat ajunsesem să nu mai am încredere în mine. Pentru că e clar, dacă ţi se spune în fiecare zi că eşti prost, ajungi să crezi. Atunci lucram cu genul ăsta de oameni. Dar m-am relaxat şi am început să iubesc tot ceea ce mi se întâmplă.

×
Subiecte în articol: vedete