x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Copil de doi ani, victima magiei negre

Copil de doi ani, victima magiei negre

17 Dec 2009   •   00:00
Copil de doi ani, victima magiei negre

Roberto Carlos Magalhaes, tatăl vitreg al unui copil de doi ani a mărturisit că, printr-un ritual de magie neagră, a implantat 50 de ace în organismul micuţului pentru a se răzbuna pe soţie. "Tatăl vitreg a recunoscut că a introdus ace în corpul copilului", a declarat comisarul Helder Santana Fernandes, din Ibotirama, un mic orăşel din nord-estul Braziliei.



Ofiţerul a precizat că bărbatul s-a răzbunat astfel pe soţia sa. Instigat de amanta sa, bărbatul a recurs la ritualul macabru cu intenţia de a-l ucide pe copil, a spus comisarul.

Copilul a fost internat în spital duminică cu stări de vomă şi dureri severe de stomac, potrivit AFP, citată de Mediafax. În urma investigaţiilor, medicii au găsit zeci de ace implantate în timp în gât, piept, stomac, ficat şi picioare.

"Starea lui este gravă, dar stabilă. Un ac i-a înţepat un plămân şi este slăbit. Este alimentat prin tuburi", a declarat, pentru AFP, Bessa Kelly, purtătorul de cuvânt al spitalului din Barreiras.


Potrivit oficialului spitalului, medicii spun că nu ar fi putut înghiţi copilul aceste ace de cusut, întrucât ar fi intrat în tranzit gastro-intestinal.

Medicii evaluează starea fizică a copilului pentru o eventuală operaţie de extragere a acelor, care sunt aproape de organe vitale. Totuşi, intervenţia ar fi mai puţin periculoasă decât dacă acele s-ar mişca.

Mama copilului, Maria Santos Souza, o menajera în vârstă de 38 de ani, a suspectat că copilul ei "ar putea fi o victimă a magiei negre".

Mamă a şase copii, Souza s-a recăsătorit în urmă cu şase luni. Ea a declarat că a găsit o sticlă ei de cachaça, precum şi alte obiecte folosite pentru magie neagră.

×
Subiecte în articol: lumea