"Vânătorii" de OZN-uri susţin că au descoperit un craniu de extraterestru pe Marte, după ce NASA a publicat câteva imagini surprinse de un satelit pe această planetă.
La prima vedere, imaginile nu par să prezinte decât un deşert acoperit de roci. Forma ciudată a uneia dintre pietre a trezit, însă, suspiciuni în rândul celor pasionaţi de fenomenul OZN.Aceasta pare să aibă două orificii asemănătoare orbitelor unui craniu, precum şi ceea ce pare a fi un os nazal, anunţă The Telegraph, citat de antena3.ro.
Fotografia a fost făcută de un aparat al NASA, cunoscut sub numele de Spirit.
Nu este pentru prima dată când o astfel de imagine stârneşte curiozitatea oamenilor. În 1976, o fotografie similară dezvăluia existenţa unei forme asemănătoare cu o faţă umană. În 1998, însă, s-a dovedit că imaginea a fost doar rezultatul unui joc de lumini, după ce zona a fost fotografiată din nou.
De asemenea, în 2006 s-a descoperit un alt craniu pe Marte. Ulterior, însă, oamenii de ştiinţă au dovedit că şi acesta era fals.