x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cură de slăbit fără efort şi fără restricţii alimentare, doar cu flime de groază

Cură de slăbit fără efort şi fără restricţii alimentare, doar cu flime de groază

28 Oct 2012   •   19:24

Tradiţional fiecărui sfârşit de octombrie, Haloween-ul, sărbătorit la nivel planetar, a promovat în prim-plan tărtăcuţele, vampirii, vrăjitoarele şi diverse alte categorii de produse cu potenţial înfricoşător şi comercial.

Gelos pe succesul tuturor celor care au câştigat bani din afacerea descrisă mai sus, "un grup de oameni de ştiinţă" a ţinut să riposteze, publicând un studiu prin care dau aviz ştiinţific faptului că vizionarea unui film de groază poate duce la arderea a aproape 200 de calorii.

Monitorizând voluntarii care s-au încumetat să se supună testelor, cercetătorii au stabilit că secvenţele de groază nu "îngheaţă sângele în vine", aşa cum se zice în popor, ba dimpotrivă, duc la mărirea pulsului inimii şi implicit la creşterea vitezei cu care circulă sângele. Adrenalina, secretată în aceste momente de stres intens, generat de senzaţia de teamă, provoacă scăderea poftei de mâncare, iintesificarea activităţilor metabolice şi, actul suprem,  arderea caloriilor.

Studiul a fost făcut o echipă de cercetători a Universităţii din Westminster, membri ai catedrei de metabolism, care au prezentat public şi topul realizat în urma datelor monitorizate, care poate fi folosit de cei care doresc să se îmbuibe cu popcorn şi băuturi carbogazoase, dar să nu se îngraşe deloc.


Topul filmelor de groază, arzătoare de calorii
1. The Shining: 184 calorii
2. Jaws: 161 calorii
3. The Exorcist: 158 calorii
4. Alien: 152 calorii
5. Saw: 133 calorii
6. A Nightmare on Elm Street: 118 calorii
7. Paranormal Activity: 111 calorii
8. The Blair Witch Project: 105 calorii
9. The Texas Chain Saw Massacre: 107 calorii
10. [Rec]: 101 calorii
telegraph.co.uk

×
Subiecte în articol: filme de groaza