x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Dus pe ultimul drum cu tractorul

Dus pe ultimul drum cu tractorul

de Jurnalul National    |    08 Noi 2007   •   00:00

Un fermier din Marea Britanie a fost dus pe ultimul drum cu tractorul său preferat, rudele indeplinindu-i astfel dorinţa de dinainte de moarte.

Un fermier din Marea Britanie a fost dus pe ultimul drum cu tractorul său preferat, rudele indeplinindu-i astfel dorinţa de dinainte de moarte. Jimmy Haythornthwaite, care a murit la 71 de ani in urma unui atac de cord, deţinea trei tractoare Massey Fergusons, iar pe unul dintre ele, model din anii ’60, il folosea atunci cănd mergea la cumpărături sau la bancă, pentru a-şi ridica pensia. In drumul spre crematoriu, notează site-ul Ananova, cortegiul funerar a fost format tot din tractoare. "Ultima sa dorinţă a fost aceea ca sicriul să-i fie purtat de tractorul preferat şi ca cenuşa să-i fie imprăştiată la fermă", a declarat una dintre fiicele sale

×
Subiecte în articol: magazin