x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Egipteanul Mahmoud, cel mai inteligent copil din lume

Egipteanul Mahmoud, cel mai inteligent copil din lume

de Corina Andriuta    |    29 Ian 2008   •   00:00
Egipteanul Mahmoud, cel mai inteligent copil din lume

13:01 • Mahmoud Wael, un băieţel de numai nouă ani din Egipt, a fost recunoscut de către cartea recordurilor ca fiind cel mai inteligent copil din lume, scrie rian.ru. Mahmoud are cel mai mare IQ dintre copii.

Mahmoud Wael, un băieţel de numai nouă ani din Egipt, a fost recunoscut de către cartea recordurilor ca fiind cel mai inteligent copil din lume, scrie rian.ru. Mahmoud are cel mai mare IQ dintre copii.

MINUNEA. Egipteanul este capabil să facă în gând operaţiuni aritmetice complicate, cu multe cifre, cu viteza computerului. În urma experimentului, pentru identificarea vitezei în soluţionarea problemelor matematice complicate, tânărul geniu i-a întrecut pe toţi savanţii egipteni. Specialiştii susţin că datorită capacităţilor sale unice, Mahmoud ar putea, în următorii cinci ani, să intre la universitate. În prezent băiatul învaţă individual după o programă specială. Marile Companii producătoare de computere i-au oferit pentru studii cele mai noi programe. Micul geniu doreşte să devină în viitor medic, ca şi tatăl său. “Eu doresc să-mi perfecţionez engleza, poate voi dori să devin şi programator. În viitor va fi foarte util să ştiu toate aceste lucruri”, a spus Mahmoud.

×
Subiecte în articol: magazin