x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Eminem, 10 nominalizări la gala premiilor Grammy 2011

Eminem, 10 nominalizări la gala premiilor Grammy 2011

02 Dec 2010   •   11:23
Eminem, 10 nominalizări la gala premiilor Grammy 2011

Rapperul american, care se bucură de o revenire spectaculoasă în industria muzicală, după ce s-a luptat mulţi ani pentru a-şi învinge dependenţa de droguri, a primit, ieri, cele mai multe nominalizări la cea de-a 53-a gală a premiilor Grammy, concurând la 10 categorii.

Eminem, în vârstă de 38 de ani, a fost nominalizat la trei categorii principale - "cel mai bun album al anului", "cel mai bun cântec al anului" şi "cel mai bun single al anului". Muzicianul american a mai fost nominalizat la alte şapte categorii secundare, specifice genului rap.

Printre ceilalţi artişti care au primit cele mai multe nominalizări la categoriile principale se numără starul R&B Bruno Mars, nominalizat la şapte categorii, în timp ce rapperul Jay-Z, cântăreaţa pop Lady Gaga şi grupul country Lady Antebellum au primit câte şase nominalizări.

Câştigătorii celor 109 categorii vor fi anunţaţi în cadrul unei gale ce va avea loc la Los Angeles, pe 13 februarie, relatează Reuters, citată de Mediafax.

Lista nominalizărilor la principalele categorii ale ediţiei din 2011 a premiilor Grammy:

Single-ul anului: "Nothin' on You" (B.o.B şi Bruno Mars), "Love the Way you Lie" (Eminem şi Rihanna), "Fxxx you" (Cee Lo Green), "Empire State of Mind" (Jay-Z şi Alicia Keys), "Need You Now" (Lady Antebellum)

Albumul anului: "The Fame Monster" (Lady Gaga), "Recovery" (Eminem), "The Suburbs" (Arcade Fire), "Need You Now" (Lady Antebellum), "Teenage Dream" (Katy Perry)

Cântecul anului: "Beg Steal or Borrow" (Ray LaMontagne), "Fxxx You" (Cee Lo Green, Philip Lawrence şi Bruno Mars), "The House that Built Me" (Tom Douglas şi Allen Shamblin), "Love the Way You Lie" (Alexander Grant, Holly Hafferman şi Marshall Mathers), "Need You Now" (Dave Haywood, Josh Kear, Charles Kelley şi Hillary Scott)

Cea mai bună interpretă pop: "King of Anything" (Sara Bareilles), "Halo" (Beyonce), "Chasing Pirates" (Norah Jones), "Bad Romance" (Lady Gaga), "Teenage Dream" (Katy Perry)

Cel mai bun interpret pop: "Haven't Met you Yet" (Michael Buble), "This is It" (Michael Jackson), "Whataya Want from Me?" (Adam Lambert), "Just the way You Are" (Bruno Mars), "Half of My Heart" (John Mayer)

Cel mai bun artist debutant: Justin Bieber, Drake, Florence & The Machine, Mumford & Sons şi Esperanza Spalding.

Cea mai bună înregistrare dance: "Rocket" (Goldfrapp), "In For The Kill" (La Roux), "Dance In The Dark" (Lady Gaga), "Only Girl (In The World)" (Rihanna), "Dancing On My Own" (Robyn)

Cea mai bună piesă rock: "Ready To Start" (Arcade Fire), "I Put A Spell On You" (Jeff Beck & Joss Stone), "Tighten Up" (The Black Keys), "Radioactive" (Kings Of Leon), "Resistance" (Muse)

Cel mai bun album rock: "Emotion & Commotion" (Jeff Beck), "The Resistance" (Muse), "Backspacer" (Pearl Jam), "Mojo" (Tom Petty And The Heartbreakers), "Le Noise" (Neil Young)

Cel mai bun album R&B: "The Love & War Masterpeace (Raheem DeVaughn), "Back To Me" (Fantasia), "Another Round" (Jaheim), "Wake Up!" (John Legend & The Roots), "Still Standing" (Monica)

×