Canada a anunţat miercuri seara descoperirea epavei unei nave britanice, dispărută în urmă cu 157 de ani în Arctica şi care a avut un rol major în istoria explorării acestei regiuni a ţării în sec. al XIX-lea, informează AFP.
Este vorba de epava navei ''HMS Investigator'', care a fost trimisă de Londra în 1850 cu scopul de a găsi echipajul exploratorului Sir John Franklin, dispărut cu câţiva ani înainte în aceeaşi regiune şi care n-a fost găsit niciodată.
Conform Agerpres, epava navei ''HMS Investigator'' a fost reperată duminică, cu ajutorul unui sonar, la 15 minute de la demararea căutărilor, a declarat presei un responsabil al Serviciului parcurilor naţionale canadiene, Marc-André Bernier.
Nava zace la o adâncime de 11 metri în apele unui golf al insulei Banks, în vestul Arhipelagului Arctic canadian, în apropiere de strâmtoarea unde echipajul abandonase nava în 1853, după ce a petrecut trei ierni prins între gheţuri, a precizat Bernier, responsabil pe probleme de arheologie submarină la Serviciul parcurilor.
''Este într-adevăr o dramă umană, o istorie de supravieţuire incredibilă, în care ne putem imagina speranţele şi disperarea echipajului care era gata, de fapt, să plece pe jos spre sud când a fost salvat de o altă navă britanică, HMS Resolute '', a afirmat Bernier într-o conferinţă telefonică de la locul descoperirii, în Mercy Bay, în nordul insulei Banks, chiar sub paralela de 75 de grade latitudine nordică.
''Această navă a fost prima care a navigat în ultima porţiune a Pasajului de nord-vest'', cale maritimă căutată timp de secole pentru a face legătura între Atlantic şi Pacific prin nord, a explicat Bernier. ''Făcând aceasta, căpitanul Robert McClure şi echipajul său sunt consideraţi descoperitori ai acestui culoar''.
Citește pe Antena3.ro