La câteva zile după ce comunitatea ştiinţifică a anunţat că planeta Gliese 581g ar putea adăposti viaţă, deoarece pe ea ar exista condiţii similare cu cele de pe Pământ, un astronom din Australia pretinde că a primit deja primele semnale ale extratereştrilor de pe acest corp ceresc din afara galaxiei noastre. Ragbir Bhathal, astrofizician la Univestitatea din Sydney şi membru al Institutului SETI, spune că, în urmă cu doi ani, a observat un puls de lumină, "ca o rază de laser" din direcţia în care se află exoplaneta, denumită deja de cercetători drept "al doilea Pământ". Gliese 581g, care este de trei-patru ori mai mare decât planeta noastră, orbitează în jurul stelei roşii pitici Gliese 581, aflată la aproximativ 20,5 de ani lumină distanţă de Terra.