x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Generalii ruşi, la cură de slăbire

Generalii ruşi, la cură de slăbire

de Jurnalul National    |    01 Feb 2008   •   00:00

Într-o ţară în care preşedintele are centura neagră la judo şi 'torsul viguros', generalii săi trebuie să arate la fel de bine şi chiar dacă le este greu să ajungă la o masă musculară de invidiat, a afirmat  ministrul rus al apărării Anatoli Serdiukov

Într-o ţară în care preşedintele are centura neagră la judo şi 'torsul viguros', generalii săi trebuie să arate la fel de bine şi chiar dacă le este greu să ajungă la o masă musculară de invidiat, cel puţin să nu aibă burta revărsându-se peste centură, a afirmat  ministrul rus al apărării Anatoli Serdiukov, care a dat ordin ca generalii ruşi şi întregul corp superior de ofiţeri să fie verificaţi la ţinuta fizică, relatează Rompres. Două structuri din cadrul instituţiei de apărare a Rusiei - Direcţia principală pentru pregătirea militară şi Comitetul pentru sport - au primit ordin să ţină sub control forma fizică a generalilor şi ofiţerilor superiori, precum şi dexteritatea acestora în a mânui arma. Verificarea ţinutei generalilor a demarat la 21 ianuarie, iar de atunci sălile de sport din cadrul armatei s-au umplut până la refuz, pentru că şefii militari care au luat prea mult în greutate şi nu dau jos surplusul de kilograme riscă să fie retrogradaţi.

 

Printre generalii ruşi circulă zvonul că iniţiatorul acestei acţiuni de 'umilire' nu este ministrul apărării, ci noul şef al Direcţiei pentru planificare militară, generalul Vladimir şamanov, care însă neagă acest lucru. 'Ar fi cazul să facă şi el fitness', s-a plâns unul dintre generali publicaţiei citate, făcând referire la silueta nu tocmai subţire a lui şamanov. Pe la sala de sport ar trebui să treacă şi ministrul rus al apărării, Anatoli Serdiukov, consideră Vremia Novostei, făcând aluzie la figura dolofană a ministrului, departe de alura sportivă a preşedintelui Vladimir Putin, ai cărui pectorali ar putea stârni admiraţie. În urma verificărilor efectuate, a rezultat că fiecare al doilea general din armata rusă are probleme de greutate şi, de aceea, Ministerul Apărării va avea grijă pe viitor ca în armata rusă generalii să aibă ţinute zvelte.

×
Subiecte în articol: magazin