x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ghid de altoit nevasta, reciproca n-are nevoie de sfaturi?

Ghid de altoit nevasta, reciproca n-are nevoie de sfaturi?

de Jurnalul National    |    09 Noi 2007   •   00:00
Ghid de altoit nevasta, reciproca n-are nevoie de sfaturi?

Muhammad Al-'Arifi, un lider religios din Arabia Saudită a dorit să iniţieze tinerii musulmani in tainele altoirii nevestelor. El a prezentat căteva instrucţiuni in acest sens. A nu se practica la domiciuliu!

Muhammad Al-'Arifi, un lider religios din Arabia Saudită a dorit să iniţieze tinerii musulmani in tainele altoirii nevestelor. El a prezentat căteva instrucţiuni in acest sens. A nu se practica la domiciuliu!

"Bărbaţii le bat pe femei mai des decăt femeile ii bat pe bărbaţi. Se mai intămplă ca unele femei să-şi bată partenerii de viaţă, dar aceste cazuri sunt rare şi, prin urmare, nu trebuie să dau sfaturi in acest sens. Allah le-a creat pe femei cu aceste trupuri delicate, fragile, suple şi moi, intrucăt ele işi folosesc emoţiile mai mult decăt corpul.

Aşadar, chiar dacă bărbatul işi mai bate uneori soţia pentru a o disciplina, ea se foloseşte de lacrimi pentru a face acelaşi lucru. El primeşte ceea ce-şi dorea prin ţipetele ei, in timp ce ea primeşte ceea ce-şi dorea prin plănsete şi expunerea sentimentelor. Pentru bărbaţi, emoţiile femeilor pot fi mai crunte decăt lovitura unei săbii".

După această introducere in filozofia relaţiei bărbaţi-femei, s-a trecut la sfaturi practice: "Mai intăi, admonestaţi-le, o dată, de două ori, de trei ori, de zece ori. Dacă acest lucru nu ajută la nimic, nu mai impărţiţi acelaşi pat cu ea şi nu-i mai vorbiţi. In acest fel, bărbatul demonstrează că este supărat pe femeie".


Dar dacă nici această metodă nu funcţionează?

Clericul saudit are soluţia, in acest caz, o bătaie uşoară, eliminănd din start lovirea in faţă a soţiei. "Nici măcar pe animale nu le lovim in faţă. Dacă vrem ca măgarul sau cămila să meargă mai departe, le lovim in spate. Prin bătaie, bărbatul arată că a ajuns la limită şi că nu mai poate suporta comportamentul ei. In acest caz, lovirea trebuie să fie uşoară, fără pocirea chipului. Bărbatul trebuie să-şi lovească soţia acolo unde nu lasă semne"..

 A nu se practica la domiciuliu!

×
Subiecte în articol: magazin